Viață și Sănătate Perfectă

Cuvântul „viaţă înseamnă existență şi dreptul la existenţă, împreună cu toate binecuvântările legate
de ea. Majoritatea neamului omenesc este bolnavă corporal şi spiritual. Adesea afecţiunile corporale impresionează spiritul însuşi. Nimenea, în fine, nu scapă de boală, nimenea nu se bucură de o sănătate perfectă, de o complectă înveselire a vieţii. Oamenii de ştiinţă şi-au desfăşurat cele mai bune eforturi ale lor, spre a descoperi secretul sănătăţii. Şi, cu toate acestea, cei mai viguroşi dintre oameni sfârşesc prin a cădea bolnavi şi mor. Dacă ar exista un mijloc infailibil de a câştiga o sănătate perfectă şi vieaţa, în plinătatea ei, nimic nu ar fi mai important decât de a căuta să cunoaştem acest mijloc.
Noi citim în versetul 9, al Psalmului 36: „Căci la Tine este isvorul vieţii; prin lumina Ta vedem lumina.
Dumnezeu, Iehova, Creatorul, este Dătătorul vieţii vecinice, şi cuvântul Său, Biblia, învaţă pe om cum o poate obţine. Aceasta este necesar spre lămurirea cauzelor reale ale bolii şi a morţii-cari se opun sănătăţii
şi vieţii — pentru a putea determina care este unicul remediu. Aceste cauze sunt expuse de o manieră uimitoare, în însăşi cartea Celui Prea Înalt, a Dătătorului vieţii, în Biblie.
Primul om, Adam, creat de către Dumnezeu, s'a bucurat de o sănătate perfectă. El fusese dotat cu
dreptul la vieaţă, cu alte cuvinte, vieaţa vecinică îi era asigurată, cu singura condiţie, ca el să se supună cu
totul legii Creatorului său. Sfânta Scriptură declară că toate lucrările lui Dumnezeu sunt perfecte. Această
afirmaţie dovedeşte perfecţiunea acestei prime creaturi umane, a cărei sănătate era la adăpost de orice lovitură. (Vezi Deuteronomul 32:4). Dar Dumnezeu l-a supus pe om la încercare pentru a-i da ocazie să-şi dovedească credincioşia şi devotamentul faţă de El. Adam a cugetat fără îndoială că faptul de a mânca din fructul oprit, nu avea în sine decât mică importanţă. Latura gravă a actului era, totuşi, neascultarea faţă de legea Creatorului şi Binefăcătorului său. Iehova declarase că orice violare a poruncilor Sale, din partea omului perfect, va avea drept consecinţă moartea. Adam a călcat cu voinţă legea divină; deaceea nu putea merita altceva decât pedeapsa anunţată de Cel Prea Înalt, care este totdeauna credincios cuvântului Său. Sentinţa divină, pronunţată împotriva primului om, se găseşte în Genesa, capitolul trei, şi nu cuprinde nici cea mai mică aluzie la un chin vecinic. Dumnezeu dăduse omului perfect drept hrană „orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ, şi orice pom, care are în el rod cu sămânţă. (Genesa 1:29). Toate aceste fructe fiind perfecte, calitatea lor era, cu siguranţă, de a întreţine vieaţa, îndepărtând boala. Când Adam a păcătuit, pământul a fost blestemat (Genesa 3:17—19), şi consumarea fructelor a provocat cu vremea indispoziţie până boala care, după un anumit număr de ani, aduse la urmă moartea. Dumnezeu formase pe om din ţărâna pământului. Adam, mort, a redevenit pulbere şi a fost complect exclus din existenţă. Aceasta este ceeace explică Biblia cum boala şi moartea şi-au făcut apariţia lor pe pământ şi au luat locul sănătăţii şi al vieţii.
După legea eredităţii, copiii sunt loviţi de infirmităţile şi bolile tatălui. Urmează că omul, împotriva
căruia sentinţa de moarte fusese pronunţată şi care, afară de Eden, suferea deja efectele, nu putea da
naştere la copii perfecţi. Aceştia din urmă au moştenit imperfecţiunile tatălui lor. Fiecare om imperfect este un păcătos în ochii lui Dumnezeu. În epistola către Romani 5:12, regula divină este anunţată în aceşti
termeni : „De aceea, după cum printr’un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea,
şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit. Păcatul este arătat
clar ca fiind cauza principală a boalei şi a morţii, consecinţa funestă a violării legii divine de către
primul om.
Sunt mai bine de o mie nouă sute de ani când a venit pe pământ Păstorul cel Bun, Isus Christos, pentruca oamenii ascultători să poată obţine vieaţă, cum declară Ioan 10:10.
Însuşi Isus a zis: „Şi vieaţa veşnică este aceasta : să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Christos, pe care L-ai trimis Tu. (Ioan 17:3). Prin moartea Sa de sacrificiu şi prin învierea Sa. Isus Christos a câştigat dreptul de a ocroti vieaţa oamenilor cari cred în El. Viaţa este cea mai mare dintre binefaceri, pe cari fiecare creatură supusă le va primi, sub guvernul Teocratic al lui Iehova, din partea Regelui, Christos. Diavolul încearcă, fără încetare, să o ia înaintea lui Dumnezeu şi a Împărăţiei Sale. El a propus oamenilor mijloace de vindecare false, cu intenţia vădită de a-i înşela. În conformitate cu prima sa minciună în Eden (Genesa 3:4), el a sugerat oamenilor religioşi cugetul ca să înveţe că moartea nu există în realitate. Ulterior, el a instituit un sistem de religie căreia făcu să i se atribuie numele lui Christos, na
tural, pe nedrept, pentru a putea mai bine înşela pe oameni.
Această instituţie a fost considerată de mulţi ca fiind „ştiinţifică" şi ea predică că nu este moarte, că o stare rea a sănătăţii, suferinţa sau boala, nu sunt decât imaginaţiuni, că e suficient de a avea credinţă în această aşazisă ştiinţă, pentru a descoperi isvorul sănătăţii şi a câştiga şi alte foloase. Un astfel de mijloc, ca dealtfel toate metodele de „tămăduire prin credinţă, este în contradicţie flagrantă cu cuvântul şi scopul lui Dumnezeu, după cari tămăduirea oameniCuvântul „viaţă înseamnă existență şi dreptul la existenţă, împreună cu toate binecuvântările legate
de ea. Majoritatea neamului omenesc este bolnavă corporal şi spiritual. Adesea afecţiunile corporale impresionează spiritul însuşi. Nimenea, în fine, nu scapă de boală, nimenea nu se bucură de o sănătate perfectă, de o complectă înveselire a vieţii. Oamenii de ştiinţă şi-au desfăşurat cele mai bune eforturi ale lor, spre a descoperi secretul sănătăţii. Şi, cu toate acestea, cei mai viguroşi dintre oameni sfârşesc prin a cădea bolnavi şi mor. Dacă ar exista un mijloc infailibil de a câştiga o sănătate perfectă şi vieaţa, în plinătatea ei, nimic nu ar fi mai important decât de a căuta să cunoaştem acest mijloc.
Noi citim în versetul 9, al Psalmului 36: „Căci la Tine este isvorul vieţii; prin lumina Ta vedem lumina.
Dumnezeu, Iehova, Creatorul, este Dătătorul vieţii vecinice, şi cuvântul Său, Biblia, învaţă pe om cum o poate obţine. Aceasta este necesar spre lămurirea cauzelor reale ale bolii şi a morţii-cari se opun sănătăţii
şi vieţii — pentru a putea determina care este unicul remediu. Aceste cauze sunt expuse de o manieră uimitoare, în însăşi cartea Celui Prea Înalt, a Dătătorului vieţii, în Biblie.
Primul om, Adam, creat de către Dumnezeu, s'a bucurat de o sănătate perfectă. El fusese dotat cu
dreptul la vieaţă, cu alte cuvinte, vieaţa vecinică îi era asigurată, cu singura condiţie, ca el să se supună cu
totul legii Creatorului său. Sfânta Scriptură declară că toate lucrările lui Dumnezeu sunt perfecte. Această
afirmaţie dovedeşte perfecţiunea acestei prime creaturi umane, a cărei sănătate era la adăpost de orice lovitură. (Vezi Deuteronomul 32:4). Dar Dumnezeu l-a supus pe om la încercare pentru a-i da ocazie să-şi dovedească credincioşia şi devotamentul faţă de El. Adam a cugetat fără îndoială că faptul de a mânca din fructul oprit, nu avea în sine decât mică importanţă. Latura gravă a actului era, totuşi, neascultarea faţă de legea Creatorului şi Binefăcătorului său. Iehova declarase că orice violare a poruncilor Sale, din partea omului perfect, va avea drept consecinţă moartea. Adam a călcat cu voinţă legea divină; deaceea nu putea merita altceva decât pedeapsa anunţată de Cel Prea Înalt, care este totdeauna credincios cuvântului Său. Sentinţa divină, pronunţată împotriva primului om, se găseşte în Genesa, capitolul trei, şi nu cuprinde nici cea mai mică aluzie la un chin vecinic. Dumnezeu dăduse omului perfect drept hrană „orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ, şi orice pom, care are în el rod cu sămânţă. (Genesa 1:29). Toate aceste fructe fiind perfecte, calitatea lor era, cu siguranţă, de a întreţine vieaţa, îndepărtând boala. Când Adam a păcătuit, pământul a fost blestemat (Genesa 3:17—19), şi consumarea fructelor a provocat cu vremea indispoziţie până boala care, după un anumit număr de ani, aduse la urmă moartea. Dumnezeu formase pe om din ţărâna pământului. Adam, mort, a redevenit pulbere şi a fost complect exclus din existenţă. Aceasta este ceeace explică Biblia cum boala şi moartea şi-au făcut apariţia lor pe pământ şi au luat locul sănătăţii şi al vieţii.
După legea eredităţii, copiii sunt loviţi de infirmităţile şi bolile tatălui. Urmează că omul, împotriva
căruia sentinţa de moarte fusese pronunţată şi care, afară de Eden, suferea deja efectele, nu putea da
naştere la copii perfecţi. Aceştia din urmă au moştenit imperfecţiunile tatălui lor. Fiecare om imperfect este un păcătos în ochii lui Dumnezeu. În epistola către Romani 5:12, regula divină este anunţată în aceşti
termeni : „De aceea, după cum printr’un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea,
şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit. Păcatul este arătat
clar ca fiind cauza principală a boalei şi a morţii, consecinţa funestă a violării legii divine de către
primul om.
Sunt mai bine de o mie nouă sute de ani când a venit pe pământ Păstorul cel Bun, Isus Christos, pentruca oamenii ascultători să poată obţine vieaţă, cum declară Ioan 10:10.
Însuşi Isus a zis: „Şi vieaţa veşnică este aceasta : să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Christos, pe care L-ai trimis Tu. (Ioan 17:3). Prin moartea Sa de sacrificiu şi prin învierea Sa. Isus Christos a câştigat dreptul de a ocroti vieaţa oamenilor cari cred în El. Viaţa este cea mai mare dintre binefaceri, pe cari fiecare creatură supusă le va primi, sub guvernul Teocratic al lui Iehova, din partea Regelui, Christos. Diavolul încearcă, fără încetare, să o ia înaintea lui Dumnezeu şi a Împărăţiei Sale. El a propus oamenilor mijloace de vindecare false, cu intenţia vădită de a-i înşela. În conformitate cu prima sa minciună în Eden (Genesa 3:4), el a sugerat oamenilor religioşi cugetul ca să înveţe că moartea nu există în realitate. Ulterior, el a instituit un sistem de religie căreia făcu să i se atribuie numele lui Christos, na
tural, pe nedrept, pentru a putea mai bine înşela pe oameni.
Această instituţie a fost considerată de mulţi ca fiind „ştiinţifică" şi ea predică că nu este moarte, că o stare rea a sănătăţii, suferinţa sau boala, nu sunt decât imaginaţiuni, că e suficient de a avea credinţă în această aşazisă ştiinţă, pentru a descoperi isvorul sănătăţii şi a câştiga şi alte foloase. Un astfel de mijloc, ca dealtfel toate metodele de „tămăduire prin credinţă, este în contradicţie flagrantă cu cuvântul şi scopul lui Dumnezeu, după cari tămăduirea oamenilor ascultători se va întâmpla sub domnia lui Christos, cu
concursul guvernului Său Teocratic. Atât pe cât îi este posibil, Satan îşi exercită puterea sa spre a vindeca bolnavi.
El face aceasta cu singurul scop de a îndepărta de Dumnezeu şi de a îndemna spre demonism un număr atât de mare de creaturi, cât îi e posibil. Un lucru este cert, pe care oamenii sinceri îl vor admite cu uşurinţă, că niciunul dintre aceia cari pretind a fi redobândit sănătatea prin aşazise „metode de
vindecare prin credinţă‖, nu a rămas sănătos corporal pentru totdeauna. Toţi au sfârşit prin a muri şi vindecătorii înşişi n’au scăpat nici de boală, nici de moarte. Remediul prevăzut de către Iehova, este singurul perfect şi prin urmare, infailibil. Împărăţia Sa este aceea în care, sub administraţia lui Isus Christos, repetăm, oamenii ascultători vor renaşte la adevărata sănătate, o sănătate permanentă.
Când Isus a fost pe pământ, inima Sa iubitoare se mişca de compătimire, la vederea infirmilor şi a bolnavilor, cari veneau la El, şi El îi vindeca. (Matei 9:35 şi 36). El a conferit ucenicilor Săi chiar darul vindecării. (Matei 10:1—8; Luca 10:1—9). Acest dar care, dela Rusalii, a fost transmis prin apostoli altor ucenici credincioşi, trebuia să înceteze prin hotărîrea divină, la moartea acelora cărora le acordase acest dar, cum indică 1 Corinteni 13:1, 2 şi 8. Domnul Isus s’a născut sub legea dată de către
Iehova lui Moise. După propriile Sale cuvinte El venise pentru a împlini această lege. Aceasta este ceeace
El a şi făcut. (Matei 5:17: Galateni 4:4). După cum explică apostolul inspirat în Evrei 10:1 şi Coloseni 2:16 şi 17, lucrurile legii erau umbra „bunurilor viitoare. Astfel deci, vindecările efectuate de către Isus vederea istovită a orbilor, auzul surzilor, puterea slăbănogilor, chiar vieaţa morţilor, erau o icoană a operei extraordinare, pe care o va îndeplini în decursul Domniei Sale de o mie de ani.
Sub această domnie Teocratică, neamul omenesc va fi instruit despre ceeace e în legătură cu vieaţa: hrană,
mişcare, somn; oamenii vor învăţa mai mult să cugete şi să satisfacă dreptatea. Domnul va avea grijă de ei, ceeace este prezis în Ieremia 33:6, unde citim aceste cuvinte:
„Iată, îi voi da vindecare şi sănătate, îi voi vindeca, şi le voi deschide un isvor bogat în pace şi credincioşie
(fericire şi siguranţă nemăsurată, după traducerea franceză Synodale). Şi în Isaia, capitolul 33 versetul 24:
„Nici un locuitor nu zice: Sunt bolnav ! Sfânta Scriptură anunţă că în acelaş timp pământul
îşi va da rodul său pentru binele oamenilor. Prin sângele Său, Isus Christos, a răscumpărat, în favoarea acelora cari cred în El, dreptul la vieaţă, pe care Adam îl pierduse, şi prin el şi urmaşi săi. Nu este vorba mai mult pentru moment, decât de aplicarea binefacerilor acestei răscumpărări, şi a arăta oamenilor calea vieţii. După cum Edenul a produs o hrană perfectă, tot aşa pământul, administrat de către Domnul va da roade proprii întreţinerii vieţii. Conformându-se directivelor divine binevoitoare, ascultând întru totul de Christos, Regele, oamenii vor găsi cu siguranţă sănătatea perfectă, vieaţa. Numai Împărăţia lui Dumnezeu este aceea care poate să aducă această foarte fericită stare de lucruri.

Extras din Broșura Scopul lui Dumnezeu