Iehova este Dumnezeu Cel Atotputernic, ceea ce înseamnă, că puterea Sa este nemărginită. Ceea ce El îşi
propune să facă, aceea şi face. Nici o putere nu I se poate împotrivi cu succes. Iehova Dumnezeu este iubire, ceea ce înseamnă, că toate lucrările Sale se întâmplă în mod dezinteresat spre binele altora. Această concluzie este sprijinită îndeajuns atât de Sfânta Scriptură cât şi de fapte. De asemenea, este ştiut, că răul stăruie pe pământ de multe veacuri. Natural că în multe inimi se ridică întrebarea:
„Dacă Dumnezeu este Atotputernic şi un Dumnezeu al iubirii, pentru ce lasă El atunci oamenii să sufere atât de mult? De ce nu procedează El, spre a împiedica crima, răutatea şi nelegiuirea pe pământ?” Răspunsuri absurde la această întrebare, au dat multor oameni prilej, să se întoarcă de la Dumnezeu şi să refuze să asculte de cuvântul Său.

Răspunsul corect este, dacă este înţeles bine, desigur în aşa fel că oamenii să creadă în Dumnezeu şi să-L asculte cu bucurie. Mult timp întrebarea cu privire la permisiunea răului a fost răspunsă fals, în modul următor: „Dumnezeu a permis exercitarea răului, pentru ca oamenii să ţină înaintea ochilor urmările rele ale păcatului şi să le arate, că se merită să procedeze drept”. Pentru ce este acest răspuns absurd? Mai întâi, pentru că Dumnezeu, dacă ar fi permis procedura nedreaptă, pentru a da lecţii oamenilor, în această
măsură ar fi răspunzător pentru răul sau nelegiuire, pentru că El atunci, exercitarea răului ar fi hotărât-o pentru un scop pretins bun. Aceasta însă ar fi imposibil; căci Dumnezeu nu poate să facă falsitate. Pe lângă aceasta, prin exercitarea răului, prin proceduri absurde, oamenii nu au învăţat nici un fel de lecţie de valoare. Din contră, ei au mers din lucruri rele în mai rele. Un alt motiv pentru care răspunsul de mai sus este fals, constă în aceea, că mai mult de jumătate din aceia, care au trăit cândva pe pământ, au murit în copilărie, deci înainte de a fi avut ocazia de a învăţa oarecare lecţii despre bine şi rău. O mare majoritate a celeilalte jumătăţi a murit ca bolnavi mintali şi nu a putut prin urmare să primească nici o lecţie. Sfânta Scriptură arată, că în timpul guvernării lui Christos fiecare făcător de rele va fi făcut inofensiv. În aceasta stă dovada, că Dumnezeu poate împiedica nedreptatea, şi trebuie să aibă aşadar motivul Său bun, dacă nu a făcut aceasta până acum.

Între rău şi nelegiuire sau răutate, există deosebire. Rău înseamnă aceea ce cauzează altuia pagubă. Moartea este un rău mare, deoarece ea nimiceşte viaţa, şi totuşi moartea este aplicată ca o dreaptă pedeapsă asupra celor răi. Executarea dreaptă a legii asupra criminalilor, le este acestora spre nenorocire şi „rău”,pentru că le este luat aceea de care s-ar fi putut bucura, dacă ar fi procedat drept. Nelegiuire sau răutate este exercitarea nedreptăţii împotriva altora spre paguba acelora. Înseamnă o călcare intenţionată, precugetată a legii. Răspunsul scriptural la aceasta, pentru ce permite Dumnezeu răul, şi nedreptatea, trebuie să fie corect şi în armonie cu dreptatea şi iubirea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a apăsat răul şi nedreptatea până acum, pentru că numele şi cuvântul Său au suportat aceleaşi consecinţe, şi înţelepciunea Sa perfectă aşteaptă un moment hotărât, când va face de
cunoscut întregii creaţiuni, că cuvântul Său este adevărat şi că numele Său este sublim peste orice defaimă. Să ne mărginim aici să expunem pe scurt acest subiect din Sfânta Scriptură:
Satan, Diavolul, este răspunzător pentru nedreptate în creaţiune. El este duşmanul lui Dumnezeu şi de asemenea cel mai rău duşman al oamenilor. Numele său a fost la început Lucifer; dar din pricina trădării sale şi a răscoalei sale a schimbat Dumnezeu numele său, şi de atunci el este cunoscut ca Satan, ceea ce înseamnă potrivnic lui Dumnezeu; ca Balaur, ceea ce înseamnă înghiţitorul acelora, care fac dreptate; ca Şarpe sau amăgitor, şi ca Diavol sau defăimător. Dumnezeu a creat pe Adam ca om perfect şi i-a
dat un cămin în măreaţa grădină Eden. Pe atunci Lucifer era suveranul sau ocrotitorul său, instalat în acest
post de Dumnezeu (Ezechiel 28:11-18). Legea lui Dumnezeu a învăţat pe om că el trebuie să asculte şi să-şi facă datoria, şi că călcarea legii divine are drept urmare moartea. Iehova este singurul Dătător de viaţă. Dacă omul prin urmare doreşte să trăiască continuu, astfel trebuie să rămână în armonie cu Dumnezeu şi să-L asculte. Adam a fost tatăl natural al omenirii. Lucifer a ştiut că omul şi întreaga sa posteritate, s-ar închina şi ar cinsti pe Dumnezeu. Deoarece el aşadar a dorit să aibă această cinste şi închinare pentru sine
însuşi, a plănuit o rebeliune. Biblia spune în Ieremia 51:13, că Lucifer a poftit ceea ce omul pe drept trebuia să dea lui Dumnezeu. După ce a devenit un trădător şi rebel, Biblia
vorbeşte despre el ca Satan, Diavolul. Satan a cugetat cam următoarele: „Dumnezeu a spus lui
Adam că la călcarea legii Sale va muri. Dacă Adam calcă legea lui Dumnezeu şi Dumnezeu omoară pe Adam, aceasta dovedeşte astfel, că creaţiunea lui Dumnezeu nu este perfectă
şi că El prin urmare nu este Atotputernic. Pe de altă parte, dacă Dumnezeu refuză să ucidă pe Adam din pricina călcării legii, astfel aceasta ar dovedi, că Dumnezeu ar fi un mincinos, pentru că nu-Şi ţine cuvântul dat”. În ambele cazuri deci creatura lui Dumnezeu şi-ar pierde încrederea în
Dumnezeu şi ar refuza să I se închine şi să-L cinstească, şi Satan ar sta atunci gata a căpăta aceasta pentru sine. Pentru a-şi duce la împlinire planul său nelegiuit, s-a apropiat Satan de Eva şi a îndemnat-o prin înşelăciune să calce legea lui Dumnezeu, întrucât i-a zis, că nu ar exista moarte şi
Dumnezeu nu i-ar omorî. Când Adam a văzut că Eva a călcat legea lui Dumnezeu, s-a alăturat intenţionat în călcarea legii. Iehova a procedat de aceea consecvent după legea Sa, a condamnat pe om la moarte şi L-a alungat afară din Eden. După aceasta Satan, Diavolul, a batjocorit pe Cel Prea
Înalt, şi-a bătut joc de El şi a declarat că Dumnezeu nu poate aduce pe pământ niciun om, care să ţină piept în probă, să rămână credincios şi să ţină cu tărie, neclintit, la neprihănirea
sa. Cartea lui Iov furnizează pentru aceasta o deplină dovadă. Prin acea provocare a lui Satan, cuvântul şi numele lui Dumnezeu au fost trase la îndoială. Această mare întrebare de
discuţie trebuie deci să fie decisă spre folosul întregii creaţiuni.
Dumnezeu cu siguranţă că ar fi putut omorî de îndată pe om, şi să creeze un alt om perfect pentru ca să poată începe neamul omenesc din nou. El ar fi putut să nimicească pe Satan şi să creeze o altă creatură în locul său. Dacă Dumnezeu ar fi făcut aceasta, atunci cu aceasta întrebarea de discuţie cu privire la cuvântul şi numele Său, nu ar fi fost rezolvată. Satan a provocat pe Dumnezeu, să-i îngăduie încercarea omului, şi a declarat, că în această încercare niciun om nu şi-ar păstra nevinovăţia sa. Iehova este desăvârşit în înţelepciune, şi în exercitarea înţelepciunii sale desăvârşită l-a somat pe Satan, să încerce totul spre a-şi dovedi susţinerea sa; căci El la timpul hotărât va dovedi întregii creaţiuni, că El este
Cel Prea Înalt şi poate avea creaturi pe pământ, care să-I rămână credincioase şi devotate. Mai departe
Dumnezeu va dovedi, că numai aceia care Îl ascultă vor primi viaţă veşnică. Dumnezeu nu a urmat această cale pentru folosul Său propriu, ci pentru folosul întregii creaţiuni. El trebuie să-şi justifice cuvântul şi numele Său, pentru ca toate creaturile, îndată ce ele pricep adevărul, să se poată baza întotdeauna cu încredere pe El ca pe Cel Drept şi Adevărat. Copiii lui Adam s-au născut după ce el a fost condamnat la moarte şi înainte de ce sentinţa a fost executată asupra lui. Copiii lui au moştenit aşadar urmările pedepsei aplicate asupra lui. Din acest motiv declară Sfânta Scriptură, că toţi oamenii sunt născuţi în păcat pe baza legii eredităţii. Cine este prin urmare răspunzător pentru suferinţele, boala,
moartea şi răul, care atinge dureros întregul neam omenesc? Isus răspunde la această întrebare în Ioan 8:44, întrucât El spune chiar pe faţă, că Satan, Diavolul, este răspunzător pentru aceasta, că acesta este un mincinos şi un ucigaş, care a minţit pe oameni cu privire la Dumnezeu şi poartă vina de
omor pentru toate crimele şi răutatea lumii. Spre a arăta, dacă în această întrebare de discuţie
Dumnezeu sau Satan are dreptate, trebuie mult timp. Dumnezeu nu a împiedicat pe Satan în exercitarea răului; El nu s-a amestecat, ci i-a permis până la timpul Său stabilit spre a-l înăbuşi. Totodată a ţinut Dumnezeu cuvântul Său înaintea ochilor oamenilor, le-a arătat bunătatea Sa şi le-a adus la cunoştinţă în mod deosebit din timp în timp numele Său, pentru ca toţi oamenii la dorinţa corespunzătoare să ia poziţie pentru dreptate şi să-şi poată păstra sinceritatea lor. Cu toate că marea masă a omenirii este supusă influenţei nelegiuite a Diavolului, au existat totuşi câţiva oameni pe pământ, care au rămas sinceri şi temători de Dumnezeu. Însemnarea acelor oameni începe cu Abel, şi apoi mai urmează Enoch, Abraam, Iacob, Moise, David, Barak şi alţii. După aceea a venit Isus pe pământ, şi Satan L-a supus la cele mai severe încercări; dar Isus a rămas credincios şi devotat lui Dumnezeu. De la acel timp până acum a îngăduit Dumnezeu, ca cuvântul şi numele Său să fie ţinute înaintea ochilor oamenilor. În acest mod şi-a ales El din
lume un popor pentru numele Său. Aceasta înseamnă, că pe pământ au existat continuu unii şi se mai găsesc şi astăzi, care nemişcaţi au ţinut la cuvântul lui Dumnezeu al adevărului, care se închină lui Dumnezeu şi-I servesc în credincioşie. Chiar la început a dat Dumnezeu promisiunea, că El
va produce o „sămânţă”, prin care vor fi binecuvântate toate neamurile pământului. Sfânta Scriptură caracterizează această „sămânţă” ca Christos pe lângă aceia, care ţin credincioşi la El. Dumnezeu a dat cuvântul Său, că El va instaura pe pământ un guvern al dreptăţii, al cărui Domnitor nevăzut va fi Christos. În timp ce Satan, îşi exercita activitatea sa amăgitoare, nelegiuită, a luat Dumnezeu din lume pe aceia, care au ţinut la integritatea lor şi au fost credincioşi lui Dumnezeu, şi aceştia vor fi făcuţi părtaşi la guvernul Său drept. Bărbaţii credincioşi din vechime vor fi reprezentanţii văzuţi ai acelei Domnii drepte pe pământ. Aceşti credincioşi, împreună cu Christos, sunt o dovadă pentru aceea, că Dumnezeu poate să aibă oameni pe pământ, care au ţinut tare la sinceritatea lor. Tuturor credincioşilor le este dovedit prin aceasta mai departe, că Satan este un mincinos, Dumnezeu din contră este credincios şi drept. Satan, prin organizaţia sa lumească, a stăpânit şi apăsat întreaga omenire. La timpul hotărât, Dumnezeu, după cum a promis, va pune capăt acestei îndeletniciri şi prin aceasta va dovedi indiscutabil şi evident, că El este Cel Prea Înalt.
Această decizie definitivă a marei întrebări de discuţie este scadentă în Armaghedon. Atunci numele lui Dumnezeu va fi înălţat de întreaga creaţiune, şi cuvântul Său va fi fost dovedit ca adevărat. Christos Isus va domni în dreptate ca Regele de drept al pământului, va instaura pace veşnică şi va aduce oamenilor prosperitate. Cine îşi va face datoria atunci cu deplină cunoştinţă şi ascultă de Dumnezeu, va trăi veşnic.
Astfel justificarea numelui lui divin este peste toate cea mai importantă.

Extras din Broșura : Adevăr Sublim