Aroganța sau Mândria

ÎN TOATE TIMPURILE a fost scopul vădit al lui Satan de a ocărî pe Iehova. Dumnezeu i-a îngăduit
să facă aceasta, totuş numai până la o anumită limită. Din când în când Dumnezeu, Domnul, a mustrat pe Diavolul, nu spre binele acestui nelegiuit, ci spre binele poporului, pentru ca acesta să nu uite complect, că Cel Atotputernic, Creatorul cerului şi al pământului, există în realitate.
În anumite timpuri, a organizat Satan puteri mondiale, a căror semne caracteristice descopăr metoda
organizaţiei sale, îndreptată împotriva lui Dumnezeu.
Egiptul era distins prin bogăţia şi puterea sa militară. Domnitorii săi erau, adeseori, din cale afară de aroganţi.Dumnezeu a aplicat pedepse grele unuia dintre aceşti domnitori îngâmfaţi. Asiria, o altă naţiune mare, a exercitat deasemenea închinare la Diavol şi a batjocorit pe Iehova. Asiria a fost o mare putere
politică. Babilonul a cinstit îndeosebi elementul religios. Este de notat că la toate aceste puteri mondiale, puterile domnitoare componente au fost constituite din aceste trei elemente, şi anume : grupa domnitoare financiară şi comercială, grupa domnitoare politică şi reprezentanţii domnitori ai religiei. La puterile mondiale amintite, una sau alta din aceste grupe, a fost în mod deosebit mai puternică, toate însă s’au împotrivit lui Iehova. În Egipt, grupa care a exercitat comerţul a fost cea mai puternică ; în Asiria, grupa de putere politică era cea mai distinsă; în Babilon, elementul religios a păşit pe primul plan.
Profetul lui Dumnezeu Daniel, compară puterile mondiale cu animalele răpitoare, şi în Apocalips aceste
puteri sunt desemnate sub acelaş simbol. Nu s’ar putea alege un simbol mai nimerit pentru o putere lumească, decât acela al unei fiare de pradă, deoarece istoria arată, că toate acele puteri au fost feroce, crude şi tirane, şi au fost întrebuinţate de Diavolul spre a defăima pe Iehova Dumnezeu. Natural, toate aceste puteri mondiale şi-au avut domnitorii lor văzuţi, dar domnitorul lor real, sau dumnezeul lor, a fost Satan, Diavolul. A existat numai o singură naţiune pe pământ, care nu putea fi inclusă în rândul acestor puteri mondiale feroce, anume naţiunea Israel. Ea a fost organizată de Iehova pentru bunul mers al poporului, şi a fost întrebuinţată de El pentruca prin icoane vii să-Şi preumbrească scopul Său cu omenirea. Israel a dat greş în cele din urmă, din cauza necredincioşiei sale faţă de Dumnezeu, şi atunci Satan a devenit dumnezeul întregei lumi.
Câteodată, ar fi putut să pară, ca şi când puterile răului ar fi biruit pe deplin pe Dumnezeul dreptăţii. Acesta nu a fost totuş nicidecum cazul. Cel Atotputernic a îngăduit lui Satan şi îngerilor săi, să urmeze o cale a răutăţii, până când, la un anumit timp, socotit de Sine potrivit şi necesar, să intervină şi să-Şi descopere puterea Sa, pentruca poporul să nu uite cu totul numele Său.
Rămân rezervate zilele din urmă ale epocei noastre, spre a fi martore a celei mai mari făţărnicii, care a domnit cândva pe pământ. Deoarece aşa numita creştinătate este în legătură cu această făţărnicie, a putut Satan să amăgească milioane de oameni şi să-i facă să creadă, că această organizaţie înşelătoare ar fi expresia politică a Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ.

Egiptul, Asiria şi Babilonul, şi-au primit, unul după altul, pedeapsa dela Iehova Dumnezeu. Biblia arată clar şi lămurit, că aşanumita creştinătate va primi pedeapsa cea mai aspră a tuturor timpurilor. La timpul prăbuşirii sale complecte, Satan va fi legat, pentruca să nu mai înşele mai mult naţiunile. În decursul vârstelor, Dumnezeu a aplicat, din timp în timp, diverse pedepse sistemului lui Satan.
Totuş acestea au preumbrit numai acea pedeapsă mare, grozavă, copleşitoare, care va pregăti un sfârşit domniei lui Satan pe pământ.
Comentarul nostru are ca obiect, spre a atrage atenţiunea asupra unui reprezentant văzut al lui Satan,
asupra unui rege asirian din vechime, şi asupra pedepsei aplicate acestuia. Este vorba de regele Asiriei, Sanherib. În Iuda, poporul ales al lui Dumnezeu, domnea pe acea vreme ca rege, Ezechia. Înainte de începutul domniei lui Sanherib, regele Asiriei, înaintaşul lui, a luat Samaria şi a dus pe mulţi Israeliţi în prinsoare. Dumnezeu a permis aceasta, pentrucă Israeliţii L-au uitat, s’au dus după Diavolul şi au curvit cu idolii săi. Ezechia „a făcut ce este plăcut înaintea lui Iehova, întocmai cum făcuse tatăl său David… El şi-a pus încrederea în Iehova, Dumnezeul lui Israel… şi a păzit poruncile pe cari le dăduse lui Moise
Iehova. Şi Iehova a fost cu Ezechia, care a izbutit în tot ce a făcut. El s’a răsculat împotriva regelui Asiriei, şi nu i-a mai fost supus…. în al patrusprezecilea an al regelui Ezechia, Sanherib, regele Asiriei, s’a suit împotriva tuturor cetăţilor întărite din Iuda, şi a pus stăpânire pe ele “ (2 Regi, capitolul 18).
Numele Sanherib înseamnă „zeul lunei” şi este un simbol al păcatului. Acest rege şi-a concentrat străduinţele sale mai întâi pentru a nimici pe duşmanii Asiriei. După aceea şi-a pus ochii pe Samaria, şi mai târziu pe Ezechia, regele lui Iuda. Sanherib a atacat cetăţile întărite ale lui Iuda şi le-a cucerit. Ezechia a ridicat argintul şi aurul din Templu şi din palatul regal şi le-a dat lui Sanherib, vădit spre a potoli mânia acestuia şi spre a preveni astfel înaintarea lui împotriva Ierusalimului. Aci a arătat el desigur lipsă de credinţă în Dumnezeu, dar Domnul i-a iertat aceasta. Sanherib s’a hotărât să cucerească Ierusalimul, şi a trimis, înainte de începerea atacului, un mesaj regelui Ezechia, în Ierusalim, spre a zdruncina încrederea lui Ezechia în Dumnezeu. El a crezut că Ezechia, drept urmare, va înceta cu răscoala sa, şi i
se va supune, astfel că Asiria va putea atunci să stăpânească întreaga Palestină.
Solii lui Sanherib au apărut în faţa zidurilor Ierusalimului. Ei se făleau cu marea putere a regelui lor, şi defăimau pe Dumnezeu, Cel Atotputernic. Când Ezechia a auzit mesajul arogant al regelui asirian, s’a neliniştit foarte mult.
El şi-a sfâşiat hainele, s’a acoperit cu un sac şi a intrat în Casa Domnului. Totodată a trimis un sol la profetul Isaia ca să-i spună : „Ziua aceasta este o zi de necaz, de pedeapsă şi de ocară ; ….Poate că Iehova, Dumnezeul tău, a auzit toate cuvintele lui Rabşache, pe care l-a trimis regele Asiriei, stăpânul său, să batjocorească pe Dumnezeul cel viu, şi poate că Iehova, Dumnezeul tău, îl va pedepsi, pentru cuvintele pe cari le-a auzit. Înalţă dar o rugăciune pentru ceilalţi cari au mai rămas !” (2 Regi 19: 3, 4).
Profetul Isaia avea încredere necondiţionată în Dumnezeu, şi ca urmare acestui fapt, a primit dela Dumnezeu un mesaj de încurajare pentru Ezechia (2 Regi 19: 6, 7), care prin acesta a fost întărit în credinţă şi a refuzat pe solii lui Sanherib. După aceasta Sanherib a scris lui Ezechia într’o scrisoare provocatoare : „Să nu te înşele Dumnezeul tău, în care te încrezi, zicând: Ierusalimul nu va fi dat în mâinile regelui Asiriei. Iată, ai auzit ce au făcut împăraţii Asiriei tuturor ţărilor, şi cum le-au nimicit, şi tu, să fii izbăvit ? Dumnezeii neamurilor pe cari i-au nimicit părinţii mei, au izbăvit ei pe Gozan, Haran Reţef şi pe fiii lui Eden din Telasar ?” (2 Regi 19:10-12).
Din pricina acestei scrisori, s’a dus Ezechia în Templu şi a strigat către Iehova Dumnezeu în rugăciune din
toată inima. Nici un om n’a strigat vreodată către Domnul în astfel de mod, fără ca să fi fost răsplătit oarecum pentru credinţa sa. „Ezechia s’a rugat lui Iehova şi a zis: Iehova, Dumnezeul lui Israel, care şezi între cherubimi ! Tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor împăraţilor pământului ! Tu ai făcut cerurile şi pământul. Iehova, pleacă-Ţi urechea, şi ascultă ! Iehova, deschide-Ţi ochii şi priveşte. Auzi
cuvintele lui Sanherib, care a trimis pe Rabşache să batjocorească pe Dumnezeul cel viu. Da, Iehova, este
adevărat că împăraţii Asiriei au nimicit neamurile şi le-au pustiit ţările, şi că au aruncat în foc pe dumnezeii lor ; dar ei nu erau dumnezei, ci erau lucrări făcute de mâna omului, erau lemn şi piatră ; şi i-au nimicit. Acum, Iehova, Dumnezeul nostru, izbăveşte-ne din mâna lui Sanherib, ca să ştie toate împărăţiile pământului că numai Tu eşti Dumnezeu, Iehova !” (2 Regi 19: 15- 19).
Numai Diavolul a putut inspira o astfel de scrisoare batjocuritoare, neruşinată, ca aceea a împăratului asirian către Ezechia. Până la acel timp, nimenea nu a manifestat o astfel de aroganţă faţă de Iehova. Diavolul este autorul tuturor astorfel de aroganţe, cutezanţe şi trufie. Timpul Domnului, Iehova, sosise, pentru a pedepsi această neruşinare, pentruca poporul să ştie că El este Cel Prea Înalt.
Domnul a îndrumat pe Isaia, să profeţească despre Sanherib:
„Pe cine ai batjocorit şi ai ocărît tu ? Împotriva cui ai ridicat glasul ? şi împotriva cui ţi-ai ridicat ochii ? Împotriva Sfântului lui Israel ! Prin solii tăi ai batjocorit pe Domnul… Pentrucă eşti furios împotriva Mea, şi pentrucă trufia ta a ajuns până la urechile Mele, de aceea voi pune belciugul Meu în nările tale, şi zăbala Mea între buzele tale, şi te voi face să te întorci pe drumul pe care ai venit.
Deaceea, aşa vorbeşte Iehova asupra împăratului Asiriei. Nu va intra în cetatea aceasta, nici nu va arunca cu săgeţi în ea, nu va sta înaintea ei cu scuturi, şi nu va ridica întăritori de şanţuri împotriva ei. Se va întoarce pe drumul pe care a venit, şi nu va intra în cetatea aceasta, zice Iehova. Căci Eu voi ocroti cetatea aceasta, ca s’o mântuiesc, din pricina Mea şi din pricina robului Meu David” (2 Regi 19: 22, 23, 32- 34).
Din pricina credincioşiei faţă de Iehova Dumnezeu, şi pentrucă el a refuzat să dea ascultare Diavolului şi reprezentantului său, dădu Dumnezeu Domnul, lui Ezechia promisiunea, că acest cuceritor crud şi îngâmfat nu va birui, şi Ezechia s’a încrezut în cuvintele Domnului.
Trebuie ca în fiecare seară, să fi domnit o mare agitaţie în cetate. În faţa zidurilor, era tabăra unei armate
puternice, sub comanda unui general, care nu a fost învins niciodată până aci. Pe când bătrânii lui Israel, în cetate, se îngrijeau, după cele mai bune puteri ale lor, pentru siguranţa femeilor şi a copiilor, cei mai tineri şi mai voinici, stăteau pe ziduri, gata de atac. Locuitorii cetăţii aşteptau cu înfrigurare şi mare nerăbdare revărsatul zorilor zilei noi. Mulţi aveau încredere în Ezechia şi în cuvintele lui Isaia, profetul lui Dumnezeu ; mulţi alţii, din contră, nu aveau credinţă de loc. Domnul a tras vălul nopţii peste cetatea sfântă şi ea a
fost acoperită în întunecime adâncă. Nici un om nu s’a încumetat să iasă peste ziduri, afară din cetate. La revărsatul zorilor, când primele raze de lumină puteau fi văzute la orizont, paznicii au pândit după duşman, sus pe ziduri şi în turnuri. Ei se aşteptau să vadă pe duşman, în ordinea de
bătaie, mărşăluind spre cetate. Spre cea mai mare surprindere a lor, totul era liniştit, nici o mişcare. S’au
uitat împrejur, în toate părţile, nu au văzut, cu toate acestea, pe nimenea. Părea ca şi când nici nu ar fi fost o tabără a duşmanului pe acolo. Când zorii zilei se iviseră de-a-binelea, posturile de observaţie au descoperit cele ce se întâmplase. În timp ce Israeliţii aşteptau cu frică atacul duşmanului, Domnul şi-a întins mâna Sa cea dreaptă împotriva duşmanului, şi acum zăceau acolo în pulbere cadavrele a 185.000 dintre cei mai viteji războinici ai lui Sanherib.
Biblia raportează scurt : „În noaptea aceea, a ieşit îngerul Domnului, şi a ucis în tabăra Asirienilor o sută opt zeci şi cinci mii de oameni. Şi când s’au sculat dimineaţa, iată că toţi erau nişte trupuri moarte. Atunci Sanherib, împăratul Asiriei, şi-a ridicat tabăra, a plecat şi s’a întors; şi a locuit la Ninive. Şi, pe când se închina în casa dumnezeului său Nisroc, Adramalec şi Sareţer, fiii săi, l-au ucis cu sabia, şi au fugit în ţara Ararat. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Esar-Hodon” (2 Regi 19: 35-37).
Astfel şi-a exprimat Domnul mânia Sa, asupra acestei mari aroganţe şi îngâmfare şi a dat din nou
poporului dovada, că El, Iehova, este Dumnezeu, şi că în afară de El nu este nici un Dumnezeu. În Armaghedon, apropiatul decont final al lui Dumnezeu cu Diavolul şi cu hoardele sale, această manifestare se va repeta în măsură mult mai mare. Deaceea trebuie ca fiecare, care este consacrat lui Dumnezeu, să fie curagios.

Extras din Broșura Teocratia din 1946