Cei mici nu vor mai muri

Înnoirea neamului omenesc va fi un timp de desfătare şi de bucurie, un timp de pace deplină şi de
mare veselie. Va fi o adevărată fericire pentru părinţi, de a-şi creşte copiii lor şi a-i învăţa sub dreptele stări de dreptate. Părinţii îşi pun la inimă ca copiii lor să rămână în viaţă. Copilaşii, cari se vor naşte membrilor turmei mari, nu vor muri pe când sunt încă sugaci. Dacă acesta ar fi cazul, atunci naşterea lor nu ar avea nici un scop, deoarece a sosit timpul pentru Dumnezeu ca să umple pământul cu creaturi drepte şi vii. Fiindcă tatăl neamului omenesc (Adam) a păcătuit, toţi copiii s-au născut în păcat şi prin moştenire a venit asupra lor imperfecţiunea şi condamnarea; deaceea mulţi au murit din cauza
nelegiuirii lui Adam (Romani 5:12). Isus a răscumpărat neamul omenesc, şi deoarece membrii turmei mari
primesc folosul deplin al jertfei de răscumpărare şi vor fi însărcinaţi de Domnul a umple pământul, copiii lor nu vor moşteni moartea ca urmare a păcatului lui Adam venit asupra neamului omenesc. Copiii turmei mari vor fi concepuţi şi născuţi în dreptate spre a trăi, întrucât ei ascultă de Domnul. Aceia, cari mai târziu vor muri, vor muri din cauza faptelor lor rele, după cum este scris.

„Fiecare va muri pentru nelegiuirea lui” şi nu din cauza păcatului strămoşesc (Ieremia 31:29, 30; Ezechiel18:17). Din aceasta reesă că micuţii, cari înainte de a fi crescuţi încă nu poartă răspunderea deplină, nu vor muri ca minori, ci Domnul va da fiecăruia dintre ei o ocazie deplină, dreaptă şi de largă înţelegere, spre a-şi dovedi consacrarea lor faţă de Dumnezeu şi faţă de dreptate. „Ierusalim” este numele, care se referă la organizaţia universală a lui Iehova, pe când „Sion” este numele organizaţiei principale, care împlineşte voia lui Dumnezeu cu privire la toate creaturile. „Ierusalim” include, aşa dar, pe „alte oi” ale
Domnului la timpul când toate sunt adunate în staulul Domnului (Ioan 10:16). „Cerurile noi” sunt deja în activitate. Să se observe acum cuvintele profetice ale lui Iehova: „Căci iată, Eu fac ceruri noi
(cer nou, Allioli) şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute, şi
nimănui nu-i vor mai veni în minte. Ci vă veţi bucura şi vă veţi veseli, pe vecie, pentru cele ce voi face.
Căci voi preface Ierusalimul în veselie, şi pe poporul lui în bucurie. Eu însumi Mă voi veseli asupra
Ierusalimului, Mă voi bucura de poporul Meu; nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor, nici
glasul ţipetelor. Nu vor mai fi în el nici copii cu zile puţine, nici bătrâni cari să nu-şi împlinească zilele. Căci cine va muri la vârsta de o sută de ani va fi (poate fi, Rotherham, eng.) încă tânăr, şi cel ce va
muri în vârstă de o sută de ani va fi blestemat ca păcătos” (Isaia 65:17-20). Aceasta arată că turma mare
începe să se înmulţească, şi copilaşii lor sunt pentru ei o bucurie. Părinţii vor şti cum să-şi hrănească copiii, cum să-i îngrijească şi trebuie să-i instruiască pe calea dreptăţii, pentruca ei să poată creşte fără boală, suferinţe sau moarte până la vârsta maturităţii. Deaceea este scris:
„Nu vor mai fi în el nici copii cu zile puţine, nici bătrâni cari să nu-şi împlinească zilele”, ce arată clar
că micuţii vor creşte şi vor atinge vârsta maturităţii şi a deplinei răspunderi personale. Ce înseamnă însă
cuvintele textului: „Căci cine va muri la vârsta de o sută de ani va fi încă tânăr, şi cel ce va muri în vârstă
de o sută de ani va fi blestemat ca păcătos” ? Numărul zece este un simbol al deplinătăţii lucrurilor, cu privire la pământ. Multiplicarea de zece ori zece sau numărul o sută, ar trebui deci să arate ocaziunea deplină şi de bază, pe care fiecare copil al turmei mari o va avea,
pentruca să poată dovedi neprihănirea sa faţă de Domnul. „Suta de ani” nu ar însemna aşa dar, că
fiecare persoană va trebui să primească literal un timp de probă de o sută de ani, ci înseamnă, că fiecare
trebuie să primească o ocaziune deplină, spre a-şi dovedi neprihănirea faţă de Domnul. Cine îşi dovedeşte neprihănirea sa şi deci va fi făcut drept, va trăi veșnic, şi cine lipseşte a-şi dovedi neprihănirea sa şi va
deveni un păcătos cu voia, moare ca blestemat. Dacă pentru aceasta deci va fi nevoie de o sută sau de cinci sute de ani, nu schimbă cu nimic chestiunea. Comparat cu aceia cari nu mor nici odată, unul ca acesta chiar înăuntrul acestei perioade de timp ar fi „încă tânăr”. Dacă aşa dar un „tânăr” ar avea o deplină ocaziune şi ar fi devenit un călcător cu voia a legii divine, astfel ar pieri din cauza nelegiuirii sale proprii, prin urmare va fi „blestemat”. Nimeni să nu deplângă moartea păcătosului cu voia nici chiar părinţii lui, pentrucă cine face aceasta dovedeşte că el nu este în inima sa în deplină unire cu Dumnezeu, cu hotărârile Sale şi cu împărăţia Sa. Dumnezeu a poruncit ca aceia cari sunt pe deplin consacraţi Lui să nu plângă pentru moartea celui rău sau nelegiuit cu voia (vezi Ezechiel 24:16, 17).
Deaceea în organizaţia lui Dumnezeu, în Ierusalim, ,,nu se va mai auzi nici glasul plânsetelor, nici glasul
ţipetelor”. Copiii, cari se vor naşte turmei mari, sunt sămânţa celor binecuvântaţi. „Nu vor munci degeaba, şi nu vor avea copii ca să-i vadă pierind, căci vor alcătui o sămânţă binecuvântată de Domnul, şi copiii lor vor fi împreună cu ei” (Isaia 65:23, Schlachter). Dacă împărăţia este în deplină activitate, ea va aduce
binecuvântări tuturor celor ascultători, şi nimic nu trebuie să vateme pe cei consacraţi Domnului sau să le
facă necaz (Isaia 65:25).

Extras din Broșura: Ce trebuie să știi? din 1946