Religia

Cum s'a născut religia şi cine a introdus-o? Religia este invenţia rafinată şi înşelătoare a lui Satan Diavolul, şi a fost favorizată şi întrebuinţată de Diavolul ca să înşele pe oameni şi să ocărască pe Iehova Dumnezeu; în acest scop a fost exercitată în decursul tuturor veacurilor. Iată pe scurt istoria ei:
Satan Diavolul a organizat o rebeliune împotriva Dumnezeului Celui Atotputernic cu ajutorul căreia a adus mulţi îngeri şi oameni în cursa sa şi i-a atras în conspiraţia sa în contra lui Dumnezeu şi a dreptăţii. Urmarea faptei sale nedrepte a fost sentinţa de moarte ce a fost rostită împotriva lui Adam. Apoi Diavolul a provocat pe Dumnezeu să aducă un om pe pământ care să-i rămână devotat credincios în încercarea cea mai grea.
În urma acestei declarări de luptă s'a născut întrebarea dacă Dumnezeu este puterea supremă sau nu. În
loc ca să nimicească pe Diavolul imediat Dumnezeu a primit provocarea lui şi a permis Diavolului să rămână în viaţă pentruca întreagă creațiunea să primească o ocazie să afle cine este suprem şi cui trebue să fie cineva supus dacă voieşte să trăiască. Din acest motiv a zis Dumnezeu lui Satan: „Dar te-am lăsat să rămâi în picioare, ca să vezi puterea Mea, şi Numele Meu să fie vestit în tot pământul.” (Exodul 9 :16) De atunci până acum Satan s'a străduit să stăruiască în susţinerea sa şi din acest motiv a făcut tot ce i-a fost posibil ca să ocărască numele lui Iehova Dumnezeu, să întoarcă pe oameni dela Dumnezeu şi astfel să-i ducă la peire. Iehova Dumnezeu este dătătorul vieţii şi al binecuvântărilor ce se ţin de ea. (Romani 6 : 23) Satan este capul celor nelegiuiţi şi el însuşi este condamnat la nimicire la sfârşit; el umblă după aceea ca să împingă pe întreagă creaţiunea în nimicire. Satan a încercat să facă pe oameni să creadă că ei pot găsi mântuire independent de Iehova Dumnezeu. La puţin timp după potop Satan a organizat religia prin faptul c'a împins pe planul întâi un om cu numele Nimrod şi a îndemnat pe oameni să privească la Nimrod ca la unul care este mai puternic decât Iehova Dumnezeu. Poporul a aclamat pe Nimrod şi l-a venerat. După aceea Nimrod a întemeiat o stăpânire de dictatură politică organizată şi s'a
proclamat pe sine dictator, apoi a strâns pe popor în cetăţi, sau colonii şi a introdus între oameni negoţul sau relaţiunile de comerţ, şi prin aceasta oamenii mai şireţi au fost puşi în stare să înşele pe cei naivi. (Geneza 10: 8-10; 11: 1-9) Aşa a exercitat Diavolul prin Nimrod, reprezentantul său vizibil al religiei, stăpânire politică asupra poporului, a stăpânit într-un mod comercial fructele lucrului său, a încredinţat religia ca să facă pe oameni cât se poate de superstiţioşi, i-a ţinut în felul acesta laolaltă şi i-a abătut dela Dumnezeu. După aceea au fost organizate alte triburi ca naţiuni, şi Diavolul s'a îngrijit de aceea ca fiecare popor să primească o religie, ceeace a adus şi aduce încă ocară pe numele Dumnezeului Celui Atotputernic.
Până în timpul lui Avraam numai puţini oameni au rămas devotaţi în mod credincios şi sincer Celui Atotputernic. Apoi Dumnezeu a ales pe urmaşii lui Avraam, numiţi „Iudei”, şi i-a organizat ca popor pentru sine. Dumnezeu a zis lui Avraam, tatălui poporului iudeu, că el lumea va da naştere unei sămânţe care la timpul rânduit va guverna în dreptate în ascultare faţă de el spre folosul tuturor. Această sămânţă făgăduită este Christos Isus. (Galateni 3 : 16) Pentru a ocroti pe Iudei şi a-i păzi de religia Diavolului până la venirea lui Christos Isus, Iehova Dumnezeu le-a dat legea sa şi poruncile sale aşa cum sunt scrise în Biblie. „Ea [legea] a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină „Sămânţa” … Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos.” — Galateni 3 :19—24.
Sfânta Scriptură descopere că naţiunea iudeie a fost necredincioasă lui Dumnezeu, s'a dedat la religia Diavolului, a practicat-o, şi astfel a pângărit numele lui Iehova. Acest popor a fost sedus de vicleniile şi amăgirile Diavolului. Dumnezeu a spus tot mereu Iudeilor să se ferească de religie. El le-a trimis
pe profeţii săi, le-a spus să se ferească de conducătorii religiei şi a amenințat pe popor cu peirea dacă nu se întoarce dela religie şi nu ascultă poruncile lui Dumnezeu. Numai puţini Iudei au dat atenţiune acestui avertisment, şi numai aceştia au scăpat de peire. Naţiunea lui Izrael a fost nimicită de tot şi nu se va mai ridica niciodată ca naţiune.
Isus Christos a introdus prin apostolii săi credincioşi creştinismul. Trei ani şi jumătate a învăţat Isus pe oameni despre mântuirea lor de care vor avea parte numai prin împărăţia lui Dumnezeu. El i-a învăţat să asculte legea şi poruncile Dumnezeului Celui Atotputernic şi să se ferească de religia Diavolului. Din acest motiv au pus conducătorii religiei să crucifice pe Isus. După răstignirea sa apostolii săi credincioşi au continuat cu propovăduirea evangheliei despre Christos Isus şi împărăţia sa. Mulţi au crezut ceeace au învăţat ei şi au devenit creştini. Diavolul s'a folosit de această situaţie şi a scornit o altă religie care a fost
numită în chip fals „religia creştină”. Mult timp au fost făcuţi oamenii să creadă că Christos Isus a învăţat o aşa zisă „religie creştină”, însă în realitate întreagă religia este contrară lui Christos şi creştinismului. Organizaţiunea catolică a luat dela început conducerea în aşa zisa „religie creştină”. La timpul său
s'a născut Protestantismul cu multe ramificaţiuni sau confesiuni care au urmat aceeaş cale de erori, şi cu unele deosebiri în învăţăturile sale aşa cum i-a plăcut. Toate aceste aşa zise „religii creştine” sunt numai o formă a religiei catolice. În cele mai multe din învăţăturile lor fundamentale sunt de acord; de pildă în învăţătura despre nemurirea sufletului omenesc, şi de aceea susţin că nu există moarte, ceeace este contrar Cuvântului lui Dumnezeu care zice: „Sufletul care păcătuieşte, acela va muri.” (Ezechiel 18 : 4) Ele
sunt de aceeaş părere şi în învăţătura falsă, după care necreştinii au de suferit după moarte chinuri de foc în „purgatoriu” sau în „iad”. Ele sunt de acord în ceeace priveşte învăţătura falsă despre treime, despre superioritatea preoţimii peste poporul de rând sau laici; şi ele învaţă pe popor că oamenii ce sunt stăpânitori politici sunt „înaltele stăpâniri”, în timp ce Sfânta Scriptură zice şi arată că numai Dumnezeu şi Isus sunt înaltele stăpâniri .(Romani 13 : 1) Toate sunt de acord în aceea că misiunea lor este să „convertească lumea” la învăţăturile religiei lor. Ele aprobă împreună războiul prin care sunt nimicite multe vieţi omeneşti şi care este o călcare directă a legământului vecinic al lui Dumnezeu, şi ele sunt cu totul de acord în duşmănirea şi prigonirea lor a martorilor lui Iehova, singurii creştini pe pământ ce se străduiesc să ajute poporului să ajungă la o înţelegere a Bibliei.
Observaţi acum dovada convingătoare că religia este cel mai mare duşman al omului şi mijlocul inventat şi întrebuinţat de Diavolul ca să ducă pe om la distrugere completă. Isus a înfierat pe preoţimea Iudeilor ca făţarnici pentrucă a înlocuit poruncile lui Dumnezeu cu tradiţiuni, adică cu învăţături omeneşti şi a făcut pe popor să urmeze tradiţiuni, ceeace conduce la peire. (Matei 15 :7-9) Preoţimea Iudeilor s'a străduit cu zel să câştige oameni pentru organizațiunile bisericilor lor, conducătorii religiei catolice şi conducătorii
altor religii de astăzi fac acelaş lucru. De aceea se potrivesc la toţi conducătorii aceştia de religie sau la toţi preoţii aceștia următoarele cuvinte ale lui Isus: „Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentrucă voi înconjuraţi marea şi pământul, ca să faceţi un tovarăş de credinţă [prozelit; după alte traduceri]; şi, după ce a ajuns tovarăş de credinţă, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sînteţi voi
înşivă.” (Matei 23 : 15) Astăzi preoţimea religioasă, mai cu seamă cea catolică, se făleşte cu numărul mare de oameni pe care i-au făcut să intre în organizaţiunea religiei lor, şi cuvintele de mai sus ale lui Isus dovedesc că astfel de persoane credule, dupăce au devenit aderenţi ai conducătorilor religioşi prin faptul c'au intrat în organizaţiunea lor, devin fii ai gheenei [nimicirii] de două ori mai răi”. Prin urmare religia
este duşmanul omului şi potrivnicul Dumnezeului Celui Atotputernic. Ferește-te deci de religie ca de o otravă mortală.

Extras din Broșura Vindecare

Pentru a-şi ajunge ţinta, Satan se folosi de înşelăciune. Prefăcându-se în înger de lumină, Satan făgădui lui Adam şi Evei o libertate mai mare decât aceea pe care o aveau.

Prin ce mijloace ? Citiţi şi studiaţi istorisirea ispitei în Genesa, capitolul 3, şi veţi vedea că mijlocul întrebuinţat era religia. Persoana care primeşte o învăţătură, care tăgăduieşte cuvântul lui Dumnezeu şi lucrează după aceea împotriva acestui cuvânt, practică religie. Diavolul aţâţă pe Adam şi pe Eva la practicarea religiei pentruca să devină, după cum zicea el, „ înţelepţi ca Dumnezeu"; dar practicile
lor religioase avură cu totul un alt rezultat. Deoarece din acel moment chestiunea de discuţie a dominaţiei
universale era ridicată, Iehova nu lipsi pe Adam şi pe Eva de libertatea cuvântului, nici nu-i împiedecă să practice religia, deşi ei le întrebuinţară pentru ca să arunce ruşine asupra numelui Său; dar primii noştri părinţi pierdură imediat libertatea şi au devenit robi ai fricii şi necazului. Ei au fost alungaţi din gradina Eden pentrucă erau religionişti, rebeli, ucenici ai lui Satan, „tatăl minciunii". Măsuraţi acum cât de mare este nenorocirea de care a suferit întreaga familie omenească ! Primii noştri părinţi pierdură mult mai mult decât starea liberă de orice teamă şi de orice necaz; ei pierdură ceeace este cu neputinţă
puterilor politice, comerciale şi religioase ale timpurilor moderne, să înlocuiască sau să restabilească. Luând parte la păcat şi la pedeapsa lui, ei primiră imperfecţiunile, patimile, boala, osteneala, accidentele, bătrâneţea, moartea. Ei părăsiră serviciul lui Dumnezeu în organizaţiunea Sa liberă şi ajunseră robi ai păcatului şi servi ai celui mai mare asupritor al oamenilor şi vrăşmaş al lui Dumnezeu.

Extras din Brosura Libertate în lumea Nouădin 1947

Când Satan, „tatăl minciunii", va fi zdrobit sub picioarele Regelui în Armaghedon, atunci minciunile ieşite
dela el, şi care constituie baza tuturor religiunilor, vor fi deasemenea nimicite. Nici o clipă măcar nu se va mai permite mai mult minciunii şi blestemelor religioase să se ridice prin vocea preoţilor şi a aderenţilor lor greşit informaţi. Pentruce aceasta ? Pentrucă minciuna conduse pe om în robie, şi lumea care vine va fi o lume a libertăţii. Nici o aprobare nu va fi acordată pentru a permite minciuna şi mărturiile false; numai libertatea deplină de a spune adevărul va exista. Alungate de către lumina adevărului, tradiţiunile omeneşti, demoneşti şi religioase vor dispare. Acest adevăr este cuvântul lui Dumnezeu, Christos,
Regele, zice: „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, veţi fi într'adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, şi
adevărul vă va face liberi". (Ioan 8: 31, 32)

Extras din Brosura Libertate în lumea Nouă din 1947

Cum stă lucrul cu bisericile şi cu religia pe care o practică ? În ce măsură ne serveşte religia ca o ocrotire sau un scut împotriva duşmanilor noştri ? Pentru a înţelege răspunsul dat la aceste întrebări din urmă, trebuiesc cercetate cu atenţiune şi fără prejudecată faptele incontestabile. De multe ori ceeace privit în mod superficial apare plin de ajutor şi prietenos, în realitate este de cele mai multe ori duşmănos şi păgubitor. Satan şi instrumentele sale lumeşti cari sunt servitorii religiei, se prezintă ca predicatorii evangheliei şi susţin a fi prieteni, în timp ce sunt duşmani de moarte. Despre aceasta este
scris următoarele :

„Oamenii aceştia sunt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, cari se prefac în
apostoli ai lui Hristos. Şi nu este de mirare, căci chiar Satan se preface într-un înger de lumină. Nu este mare lucru dar, dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârşitul lor va fi după faptele lor” (2
Corinteni 11:13-15). În loc de a fi o ocrotire, religia este mijlocul principal al lui Satan pentru a aduce pe oameni în nimicire.

Pentru a ajuta acelora cari sunt cu tragere de inimă faţă de Dumnezeu să ajungă la o înţelegere şi apreciere mai bună a lui Iehova Dumnezeu şi a scopului său cu creaturile sale, se atrage aici atenţiunea în mod deosebit asupra religiei şi creştinismului. Oamenii înţeleg în general sub religie şi creştinism unul şi acelaş lucru, însă aceasta este o părere foarte greşită. Lexicografii lumeşti recunoscuţi definesc aceşti termeni în felul următor :
Religie : „Conformitatea în credinţă şi viaţă după preceptele cuprinse în Biblie despre conducerea vieţii şi
datoria faţă de Dumnezeu şi oameni ; mai departe credinţa creştină şi practicarea ei”. – Webster.
Creştinism : „Religia creştinilor. Sistemul de învăţături şi precepte cari sunt învăţate de Isus Christos,
conformitatea practică a vieţii din lăuntru şi din afară a unui om cu spiritul religiei creştine”. – Webster.
Aceste explicări sunt cu totul false şi în contrazicere deplină cu Cuvântul lui Dumnezeu. Fără îndoială termenii religie şi creştinism au fost confundaţi în timpul lui Webster unul cu altul, şi se poate spune
că el este scuzat pentru explicarea termenilor. Religie şi creştinism, după cum sunt definite în Biblie, sunt
diametral opuse una alteia.

O „religie creştină” este Cuvântul lui Dumnezeu, este autoritatea supremă în această chestie, şi explicaţiunile noastre trebuie să fie în conformitate exactă cu Biblia. Aceşti doi termeni, după cum arată Biblia, sunt definiţi în mod adevărat în felul următor:
Religiunea este un fel de cult practicat de creaturi, la care ele se dedau recunoscând o putere mai înaltă, şi a cărui formalism sau practicare găseşte sprijin sau „autoritate” numai în tradiţiune. O astfel de autoritate
constă din învăţături omeneşti cari au fost transmise prin tradiţiune din generaţiune în generaţiune. Tradiţiunea înseamnă transmisiunea unei cunoştinţe, (a unei învăţături, practicări sau forme) sau datine de închinare din strămoşi în urmaşii lor.
Religiunea, după cum arată Sfânta Scriptură, nu este sprijinită de Cuvântul lui Dumnezeu.
Creştinism : După Biblie creştinism înseamnă ascultare deplină faţă de poruncile lui Dumnezeu, întocmai
după cum şi Christos Isus a ascultat de aceste porunci şi a învăţat şi pe alţii să le asculte. Numai atunci poate fi cineva un creştin adevărat dacă se consacrează pe deplin lui Dumnezeu şi se străduieşte cu zel să asculte poruncile sale, aşa după cum sunt cuprinse în Biblie.
Astăzi creaturile omeneşti practică pe pământ felurite şi numeroase religiuni. Nu există numai un singur
creştinism, şi aceasta nu este religie şi n’are nimic deaface cu ea, şi nici nu se aseamănă cu vreo religiune.
n’a existat niciodată şi nici nu va exista. Biblia, care ni se pare potrivit să arătăm aici originea, adică
începutul religiunii. Şi această învăţătură să lumineze şi să îmbucure pe aceia cari voiesc să cunoască calea adevărată si să meargă pe ea. Fiecare om sincer şi cinstit doreşte adevărul, şi adevărul despre Iehova şi scopul său şi relaţiunea lui cu creaturile sale nu se găseşte numai în Biblie. Despre ea a zis Domnul Isus când a fost pe pământ:
„Cuvântul Tău este adevărul” (Ioan 17:17).
Ordinea creaţiunii lui Iehova Dumnezeu, aşa cum este scrisă în Biblie, este următoarea : Mai întâi Logosul,
care a fost numit mai târziu Isus sau Christos Isus, şi acum este cunoscut aşa (Ioan 1:1, 2). „El este chipul
Dumnezeului celui nevăzut, cel întâi născut din toată zidirea” (Coloseni 1:15). Logosul a fost totdeauna
reprezentantul executor al lui Iehova la crearea tuturor lucrurilor cari au fost făcute (Coloseni 1:16). Dumnezeu a creat creaturi cereşti cari sunt cunoscute ca Serafimi, Heruvimi şi îngeri. Un înger puternic cu mare lumină şi putere care a fost creat de Domnul Dumnezeu a fost numit la început Lucifer.
La timpul său rânduit Dumnezeu a creat pământul, şi el a creat pe creatura om ca să trăiască
pe acest pământ (Isaia 45:12, 18). În profeţia lui Iov este spus : „Unde erai tu când am întemeiat
pământul ? . . . atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie, şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie ?” (Iov 38:4, 7). Din aceasta se poate trage în mod raţional concluzia că atunci când marele Creator a informat pe creaturile sale cereşti despre scopurile sale de a întemeia pământul şi de a crea şi a pune pe pământ o creatură inteligentă spre lauda Celui Prea Înalt, fiii cereşti
au cântat cântece de laudă Atotputernicului Dumnezeu şi toţi îngerii cerului iau scos strigăte de bucurie spre lauda numelui său sfânt.
Apoi Domnul a creat la timpul hotărât pe om şi l-a făcut după chipul său şi asemănarea sa. El l-a pus într’o parte minunată a pământului pe care o terminase şi o numise Eden. Acolo a fost instalată creatura puternică a lui Dumnezeu, Lucifer, ca domn peste om. Lucifer a observat că toate creaturile au preamărit pe Dumnezeu, şi el a dorit această mărire pentru sine (Ieremia 51:13). El a avut o dorinţă nesăţioasă după ceeace a aparţinut excluziv lui Iehova Dumnezeu. El a căutat să-şi satisfacă această dorinţă nesfântă, şi despre el stă scris : „Tu ziceai în inima ta : ’Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai pe sus de stelele lui Dumnezeu ; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miază-noaptei ; mă voi
sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt’” (Isaia 14:13, 14). Iehova care a cunoscut pe deplin dorinţa lui Lucifer de a se înălţa pe sine, a zis : „Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor ! Cum ai fost doborît la pământ , tu, biruitorul neamurilor !… Ai fost aruncat în locuinţa morţilor, în adâncimile mormântului !” (Isaia14:12, 15).
Adam şi femeia Eva au fost în Eden unde îi pusese marele Creator, şi unde le-a dat instrucțiuni deosebite cu privire la purtarea lor. Ei au primit din gura lui Iehova Dumnezeu legea sa care i-a înştiinţat că în ziua când vor face în mod intenţionat ceva faptă nedreaptă, vor trebui să moară (Geneza 2:17). Faptul acesta a fost cunoscut lui Lucifer. El s’a hotărât să-şi aducă la îndeplinire scopul rău, întorcând pe Eva şi Adam dela marele Creator. Lucifer a amăgit pe Eva şi a îndemnat-o să calce legea Atotputernicului Dumnezeu, şi Adam, în dorinţa lui egoistă de a păstra pe Eva, a luat parte la călcarea ei. Aşa au fost întorşi amândoi dela Dumnezeu (1 Timotei 2:14). Pentru călcarea legii lui Dumnezeu au fost judecaţi la moarte (Geneza 2:17 ; 3:15-19). Însă înainte de a muri, li s’au născut copii ; şi din pricina sentinţei de moarte sub care au
stat Adam şi Eva, întreg neamul omenesc a moştenit păcat şi moarte. „Printr’un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit [după trad. engleză : de aceea au păcătuit toţi]” (Romani 5:12).
Lucifer a fost de asemenea judecat la moarte ; însă executarea sentinţei sale de moarte a fost amânată
din motive cari vor fi explicate mai târziu (Ezechiel 28:19). Iehova Dumnezeu a schimbat numele lui
Lucifer şi l-a numit cu diferite nume cari portretează răutatea acestei creaturi. El a fost numit de aici înainte Satan, adică potrivnic sau unul care se opune lui Iehova Dumnezeu : Diavol, adică defăimător ; Şarpe, ceeace înseamnă înşelător ; şi Balaur, ceeace înseamnă înghiţitor (Apocalips 12:9 ; 20:2). Această creatură, după cum arată numele ei, este întruparea a tot ce este rău. Ea este cunoscută în Biblie, şi prin experienţele altor creaturi, ca cea mai rea creatură din întreg universul.
După ce Diavolului i-a reuşit să întoarcă pe Adam şi Eva dela Dumnezeu, a clădit pe acest succes teoria
că poate întoarce dela Iehova Dumnezeu pe toate creaturile ; din acest motiv a provocat pe Dumnezeu să
aducă un om pe pământ, care atunci când este pus la probă să-şi păstreze într’adevăr neprihănirea faţa de Dumnezeu. Diavolul a zis că poate face pe toţi oamenii să se lepede de Dumnezeu sau să-l blesteme în faţă (Iov 2:5). Din pricina acestei provocări s-a ridicat întrebarea cu privire la supremaţie, adică : Este Dumnezeu, al cărui nume este Iehova şi care este atotputernic, suprem şi este cuvântul său adevărat ? Sau Satan Diavolul poate zădărnici scopul lui Iehova ? De sigur că Dumnezeu ar fi putut nimici pe Diavol imediat, însă dacă ar fi făcut lucrul acesta, chestia supremaţiei ar fi rămas nerezolvată în minţile altor creaturi. Lui Iehova Dumnezeu i-a plăcut să accepte provocarea celui rău şi să deie Diavolului o ocazie deplină să dovedească provocarea sa lăudăroasă. Iehova a ştiut foarte bine că Satan va fi înfrânt la timpul rânduit, şi fiecare creatură va avea o ocazie să decidă pe deplin pentru sine care este calea cea
dreaptă şi ce este drept, şi că de aceea fiecare creatură va avea soarta ei veşnică în mânile ei. Din acest motiv a zis Iehova Dumnezeu Diavolului :

„Dar te-am lăsat să rămâi în picioare, ca să vezi puterea Mea, şi Numele Meu să fie vestit [de martorii mei] în tot pământul” (Exodul 9:16). Aceasta este o declaraţie clară a lui Iehova că a rostit în contra lui Satan o sentinţă care va fi executată numai după un timp îndelungat, şi că va permite lui Satan să-şi
exercite toată puterea spre a se opune lui Iehova Dumnezeu şi a zădărnici scopul său, şi că apoi Iehova va
arăta lui Satan supremaţia Atotputernicului Dumnezeu prin exercitarea puterii sale. Aşa va fi vestit numele mare al lui Iehova pe întreg pământul. Este foarte important de a ţinea în minte totdeauna această chestie de discuţie care s’a născut din pricina provocării lui Satan, şi scopul lui Dumnezeu declarat în legătură cu aceasta. Aşa stând lucrurile, veţi înţelege pentruce există atâtea religii pe pământ. Şi veţi pricepe şi aceea că religiune şi faptul de a călca pe urmele lui Christos Isus, ceeace se numeşte „creştinism”, adevărat sunt două lucruri cari sunt exact contrare unul cu altul.

RELIGIA ORGANIZATĂ
Primul om şi femeia lui, dupăce au fost alungaţi din Eden, au exercitat funcţiunile date lor de Dumnezeu de a aduce copii pe lume. Potopul a nimicit pe toţi oamenii afară de Noe şi familia sa (2 Petru 2:5). După un anumit timp au fost pe pământ multe creaturi omeneşti, şi între acestea a existat un om cu numele Nimrod (Geneza 10:8). Acum Satan a început să fie activ spre a organiza pe oameni în batjocură deschisă faţă de Dumnezeul Cel Atotputernic, şi a întrebuinţat religia în acest scop. Nimrod a fost ales ca conducătorul vizibil sau pământesc, şi el a stat înaintea celorlalţi oameni ca unul care este mai mare
ca însuşi Iehova Dumnezeu. Despre Nimrod stă scris în Sfânta Scriptură : „Nimrod… a început să fie puternic pe pământ. El a fost un viteaz vânător înaintea Domnului ; iată de ce se zice : ’Ca Nimrod, viteaz vânător înaintea Domnului’. El a domnit la început peste Babel… în ţara Şinear” (Geneza 10:8-10). Nimrod a devenit un ucigător de animale călcând astfel legea lui Dumnezeu (Geneza9:4-6), şi îndrăzneala şi cutezanţa lui şi lăudăroşia sa l-au făcut un obiect de veneraţiune pentru alţi oameni. El a fost un reprezentant al Diavolului, şi Nimrod a devenit funcţionarul cel mai înalt al Diavolului pe pământ,
primul pe care l-a întrebuinţat după potop ca să organizeze o religie pe pământ. Diavolul a cugetat că făcând pe oameni să adoreze şi să venereze o creatură, îi va putea întoarce dela Creator. După aceea Diavolul a făcut pe oameni să creadă că trebue să clădească un turn ca să ajungă în cer. Este scris :

„Şi au mai zis : ’Haidem ! să zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul, şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului’” (Geneza 11:4). Acesta a fost începutul
practicării religiei după potop. Acest turn şi cetatea Babilonului au fost clădite spre batjocorirea lui Iehova
Dumnezeu şi spre aducerea la îndeplinire a provocării rele a lui Satan. Numele „Babel” sau „Bab-il” şi „Babilon” înseamnă „Poarta lui Dumnezeu”. Prin ele Dumnezeu a fost făcut aşa dar de râs şi de batjocură. Babilonul a fost clădit ca o batjocorire a lui Dumnezeu, şi oamenii au fost înşelaţi să creadă că Babilonul este calea spre salvarea lor. Nimrod a fost capul Babilonului, şi numele lui înseamnă „răsvrătitor” sau „cel ce conduce rebeli”. Babilonul este un simbol al organizaţiunii lui Satan. Babilonul a fost aşa dar
o organizaţiune religioasă care a condus pe oameni să se închine la creaturi spre batjocura Creatorului. Aceasta a fost metoda de care s’a servit Satan pentru a-şi realiza provocarea nelegiuită. Religia a fost legătura care a ţinut laolaltă pe oameni. Oamenii au dispreţuit pe Dumnezeu, Creatorul, şi au slujit şi s’au închinat unei creaturi (Romani 1:20, 25). Aşa dar s’a dovedit pe deplin că Satan Diavolul a organizat religia spre batjocura lui Iehova Dumnezeu ca să înşele pe oameni şi să-i întoarcă dela Dumnezeu.

După aceea au fost organizate alte naţiuni, iar popoarele lor de asemenea au adoptat o religie a
Diavolului şi s’au dedat la forme şi au practicat culte bazate pe învăţături de ale oamenilor, cari au fost însuflate de Satan şi au fost transmise din generaţiune în generaţiune. De aceea religiunile cari au urmat mai târziu s’au bazat pe tradiţiune şi au existat în puterea ei. Toată închinarea religioasă a fost totdeauna contrară poruncilor Atotputernicului Dumnezeu.
Din timpul lui Abel până acuma au fost totdeauna câţiva oameni pe pământ cari au fost loiali şi credincioşi lui Iehova. Între aceştia a fost şi Avram, numit mai târziu Avraam. Dumnezeu l-a întrebuinţat spre a face tablouri profetice care au preumbrit scopurile sale. Iehova a dat lui Avraam o făgăduinţă şi a întărit-o cu jurământul său că la timpul hotărât va avea o domnie dreaptă pe pământ şi ea se
va odihni pe umărul prea iubitului Fiu al lui Dumnezeu, care a fost preumbrit prin Isac, prea iubitul fiu al lui Avraam. Iehova a făgăduit că acest guvern pe pământ va aduce binecuvântări nesfârşite pentru toţi oamenii cari vor asculta de Dumnezeu şi îşi vor păzi neprihănirea (Geneza 22:17, 18). Chestia de controversă a fost făcută acuma limpede, şi creaturile pământului au văzut două căi înaintea lor, unul marcat de Satan care conduce la nedreptate şi peire, şi cel marcat de Iehova, care este scris în Cuvântul său, şi care conduce la viaţă şi fericire veşnică.
Iehova Dumnezeu a făcut ca urmaşii lui Avraam să trăiască un şir de ani în ţara Egiptului ca străini pentruca acest popor ales să execute anumite lucruri şi să facă tablouri profetice prin cari se arată dinainte cum îşi va aduce Iehova la îndeplinire scopul de a binecuvânta pe cei ascultători ai omenirii. Acolo în Egipt poporul ales al lui Dumnezeu a fost foarte prigonit şi tratat rău de către aceia
cari au practicat religia Diavolului. Iehova Dumnezeu a ascultat strigătele lor, a încheiat un legământ cu ei şi a făcut ca Izraeliţii să fie conduşi din Egipt prin Moise. Când au ajuns la muntele Sinai, Iehova a confirmat legământul său şi l-a inaugurat pentru poporul său ales. În acel timp Iehova le-a zis :

„Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alţi
Dumnezei afară de Mine. Să nu-ţi faci chip cioplit nici vreo înfăţişare a lucrurilor cari sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti ; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi al patrulea neam al celor ce Mă urăsc” (Exodul 20:1-5).
Scopul principal al acestui legământ a constat din aceea de a ocroti pe Izraeliţi de religie, pe care
Diavolul a întrebuinţat-o ca să-i întoarcă dela Dumnezeu. Că acesta a fost scopul principal, dovedeşte
clar mărturia apostolului Pavel, care mai demult practicase şi el o religie, dar care a devenit un creştin şi a scris prin inspiraţiune şi în autoritatea Dumnezeului Celui Atotputernic prin Christos Isus. El a scris cu
privire la legământul pe care l-a încheiat Dumnezeu cu Izraeliţii : „Atunci pentruce este Legea ? Ea a fost
adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină ’Sămânţa’, căreia îi fusese făcută făgăduinţa ; şi a fost dată prin îngeri, prin mâna unui mijlocitor. Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi [după alte traduceri româneşti şi engleze : ca să fim îndreptăţiţi] prin credinţă ”(Galateni 3:19, 24). Apostolul declară aici că sămânţa făgăduinţei este Christos Isus, şi că scopul legământului legii a fost ca să ţină pe Izraeliţi departe de influenţa religiunii Diavolului până la venirea lui Christos Isus, sămânţa făgăduinţei. Istoria poporului lui Izrael este scrisă în Biblie dela Exodul până la profeţia lui Maleahi. Ea descopere faptul că poporul Izrael a fost influenţat şi amăgit încontinuu de Diavolul să primească şi să practice religiunea pe care au reprezentat-o naţiunile din jurul lui
Izrael. O dovadă izbitoare care dovedeşte faptul acesta şi care este raportată în Biblie, este cea a lui
„Baal-Peor”. „Baal-Peor” a fost o religiune care a fost practicată de poporul păgân din Moab. Bine înţeles
aceasta a fost o religiune diavolească şi Diavolul a înşelat pe Izrael să o primească. Este scris despre aceasta : „Izrael s’a alipit de Baal-Peor, şi Domnul S’a aprins de mânie împotriva lui Izrael. Domnul a zis lui Moise : ’Strânge pe toate căpeteniile poporului, şi spânzură pe cei vinovaţi înaintea Domnului în faţa soarelui, pentruca să se întoarcă dela Izrael mânia aprinsă a Domnului’. Moise a zis
judecătorilor lui Izrael :

’Fiecare din voi să ucidă pe aceia
dintre ai lui cari s’au lipit de Baal-Peor” (Numeri 25:3-5). „Aţi văzut cu ochii voştri ce a făcut Domnul cu prilejul faptei lui Baal-Peor : Domnul, Dumnezeul tău, a nimicit din mijlocul tău pe toţi aceia cari se duseseră după Baal-Peor. Iar voi, cari v’aţi alipit de Domnul, Dumnezeul vostru, sunteţi toţi vii astăzi” (Deuteronomul 4:3, 4 ; Psalm106:28 ; Osea 9:10).

A fost totdeauna metoda lui Satan să întrebuinţeze înşelăciune şi amăgire spre a induce în eroare pe oameni şi a-i face să practice o religie care a fost o batjocorire a legii lui Dumnezeu. Au trecut multe veacuri între încheierea legământului legii şi venirea Domnului Isus Christos. În cursul acestui timp aproape toţi Izraeliţii au căzut dela Dumnezeu şi au devenit necredincioşi legământului lor şi au ajuns sub influenţa înşelătoare a Diavolului şi s’au dedat la practicarea religiei.
Conducătorii lui Izrael au susţinut a reprezenta pe Dumnezeu, şi totuşi au acceptat învăţături omeneşti în
locul poruncilor lui Dumnezeu. Ei au numit religia lor „religiunea Iudeilor” (Galateni 1:13, 14). Fariseii şi
cărturarii cari au fost preoţii şi conducătorii timpului lor şi au domnit peste popor, au înşelat pe popor să
creadă că este datoria lui să creadă ceeace au învăţat fariseii. Ei au exercitat o influenţă asupra poporului
care este foarte asemănătoare aceleia pe care o exercitează astăzi ierarhia romano-catolică. Ierarhia romano-catolică se compune din câţiva oameni cari domnesc peste un număr mare de oameni pe cari îi numesc „populaţiunea catolică”. Acestei populaţiuni i s’a poruncit să se supuie influenţei învăţăturilor ierarhiei, adică a preoţimii timpului de acuma. Bărbaţii din cari se compune ierarhia urmează
exact acelaş curs ca Fariseii şi cărturarii. Ei au învăţat anumite forme şi datini cari le-au fost transmise de bărbaţii cari au trăit înaintea lor. Preoţimea evreiască s’a înălţat pe sine şi a pretins pentru ea onoarea şi serviciul poporului, dându-se drept cei mai mari şi puternici cari au reprezentat pe Iehova Dumnezeu pe pământ. Ei au pus sarcini asupra poporului, în timp ce pentru ei au căutat traiu bun şi cinste
printre oameni. Lor le-a zis Isus Christos când a fost pe pământ : „Ei leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat, şi le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le mişte. Toate faptele lor le fac pentru ca să fie văzuţi de oameni. Astfel, îşi fac filacteriile late, îşi fac poalele veşmintelor cu ciucuri lungi ; umblă după locurile dintâi la ospeţe, şi după scaunele dintâi în sinagogi ; le place să le facă oamenii plecăciuni prin pieţe, şi să le zică : ’Rabi ! Rabi!’ Voi să nu vă numiţi Rabi ! Fiindcă Unul singur este
Învăţătorul vostru : Christos, şi voi toţi sunteţi fraţi” (Matei 23:4-8). Aseamănă aceste cuvinte ale lui Isus cu
faptele de astăzi ale preoţimii care practică aşa zisa religiune. Însă această religiune este de fapt numai un
formalism religios pe care-l numesc nedrept „creştin”.

Isus a învăţat când a fost pe pământ numai poruncile lui Iehova Dumnezeu. El a fost Fiul lui Dumnezeu numit şi uns în mod legal, şi a fost însărcinat să execute scopul lui Iehova. „Christos” înseamnă uns, şi de aceea a fost Christos Isus începutul creştinismului. Christos Isus, deşi a fost născut ca iudeu, n’a fost un reprezentant al religiei.
Dinpotrivă, el a arătat că religia este dela Diavolul.
Preoţimea evreiască a urît pe Isus şi a încercat de mai multe ori să-l prindă şi să-l omoare. Cu o ocazie când cărturarii au venit ca să prindă pe Isus, el le-a explicat limpede deosebirea dintre religie şi creştinism. El le-a arătat că religia se trage dela potrivnicul lui Dumnezeu, Diavolul, şi că religia care a fost practicată de Farisei a fost contrară Cuvântului lui Dumnezeu. Iată raportul Bibliei : „Atunci nişte Farisei şi nişte cărturari din Ierusalim au venit la Isus, şi I-au zis : ’Pentru ce calcă ucenicii Tăi datina [după traducerea engleză : tradiţiune] bătrânilor ? Căci nu-şi spală mâinile când mănâncă. Drept răspuns, El le-a zis : ’Dar voi de ce călcaţi porunca lui Dumnezeu în folosul datinei voastre ? … Şi aţi desfiinţat astfel cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinei voastre. Făţarnicilor, bine a proorocit Isaia despre voi, când a zis „ ’Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti” (Matei 15:1-3, 6-9).
Această mărturie a lui Christos Isus arată peste orice îndoială că religia este batjocorire pe faţă a legii lui Iehova Dumnezeu şi vine dela Diavolul.

Religia este o urâciune în ochii lui Dumnezeu ; şi cei ce o practică strică Cuvântul lui Dumnezeu.
Aceşti preoţi iudei, adică Fariseii şi cărturarii, cari au venit la Isus, au susţinut a fi reprezentanţii lui Dumnezeu pe pământ. Ei au trebuit să cunoască neapărat condiţiunile legământului veşnic pe care l-a încheiat Dumnezeu cu Izraeliţii ; dar cu toate acestea ei au încercat tot mereu să omoare pe Isus, prea iubitul Fiu al lui Dumnezeu, fiindcă le-a spus adevărul. Deşi au susţinut că reprezintă pe
Dumnezeu, ei au fost în acel timp de fapt reprezentanţii principali ai Diavolului, şi ei l-au reprezentat mai cu seamă prin religia pe care au învăţat-o, şi prin influenţa pe care au exercitat-o prin aceasta asupra poporului. Cu privire la aceasta este important da a citi darea de seamă biblică din
Ioan 8:37-44 : „Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam, dar căutaţi să Mă omorîţi, pentrucă nu pătrunde în voi
cuvântul Meu. Eu spun ce am văzut la Tatăl Meu ; şi voi faceţi ce aţi auzit dela tatăl vostru;. ’Tatăl nostru’, I-au răspuns ei, ’este Avraam’. Isus le-a zis; „ ‚Dacă aţi fi copii ai lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam. Dar acum căutaţi să Mă omorîţi, pe Mine, un om, care v’am spus adevărul, pe care l-am auzit dela Dumnezeu. Aşa ceva Avraam n’a făcut. Voi faceţi faptele tatălui vostru’.

Ei I-au zis : ’Noi nu suntem copii născuţi din curvie ; avem un singur Tată : pe Dumnezeu’. Isus le-a zis : ’Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M’aţi iubi şi pe Mine, căci Eu am ieşit şi vin dela Dumnezeu : n’am venit dela Mine însumi, ci El M’a trimes. Pentruce nu înţelegeţi vorbirea mea?
Pentrucă nu puteţi asculta Cuvântul Meu. Voi aveţi de tată pe diavolul ; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El dela început a fost ucigaş ; şi nu stă în adevăr, pentrucă în el nu este adevăr. Oridecâteori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii”. Aici a arătat Isus limpede că aceşti preoţi reprezintă pe Diavolul. Aceeaş clasă de oameni cari au practicat religia, a fost aceea care a acuzat pe Isus de răsvrătire şi de trădare şi i-a pricinuit moartea (Luca 23:2-5). Reprezentanţii religiei se
poartă în timpul de acum în acelaşi fel cu aceia cari servesc de fapt şi în adevăr pe Dumnezeu şi pe Christos Isus.

O altă dovadă că religia vine dela Diavolul, este cazul lui Saul din Tars care a fost numit mai târziu Pavel.
Saul a fost el însuşi un fariseu şi a practicat religia evreiască. De o importanţă deosebită însă a fost faptul că el a fost un membru al înaltei curţi de judecată din Ierusalim care a fost prezidată de marele preot, şi care corespunde ierarhiei romano-catolice din timpul prezent la care numai câţiva bărbaţi aparţin şi care este prezidată de papa. După răstignirea lui Isus, Saul a continuat prigonirea cruntă a urmaşilor adevăraţi ai lui Christos Isus. Din darea de seamă reiese că Saul a fost înşelat cu totul de Diavolul
şi atunci când a prigonit pe creştini a lucrat în sinceritate.
Şi din pricina sincerităţi sale Dumnezeu i-a descoperit adevărul. Cazul lui Pavel este o dovadă că preoţii cari îşi practică religia în mod cinstit şi sincer pot deveni creştini. Saul a fost mâniat pe creştini, şi în zelul său a căutat să-i găsească ca să-i poată prigoni. După cum arată darea de seamă biblică, a cerut scrisori dela marele preot cari l-au împuternicit să meargă la Damasc pentruca să poată iscodi pe creştini şi să-i prigonească. Tot aşa sunt împuterniciţi şi în ziua de astăzi preoţii de papa să continue prigonirea martorilor lui Iehova pe pământ. Când a primit Saul această împuternicire şi a pornit spre Damasc
ca să-şi îndeplinească însărcinarea de a prigoni pe creştini, Domnul i-a descoperit adevărul. Despre această întâmplare Biblia raportează :

„Dar Saul sufla încă ameninţarea şi uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S’a dus la marele
preot, şi i-a cerut scrisori către sinagogile din Damasc, ca, dacă va găsi pe unii umblând pe Calea credinţei, atât bărbaţi cât şi femei, să-i aducă legaţi la Ierusalim. Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, de odată a strălucit o lumină din cer în jurul lui. El a căzut la pământ, şi a auzit un glas care-i zicea : ’Saule, Saule, pentruce Mă prigoneşti ?’ ’Cine eşti Tu, Doamne ? ’ a răspuns el. Şi Domnul a zis : ’Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti. Ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într’un ţepuş.’ Tremurând şi plin de frică, el a zis : ‚Doamne, ce vrei să fac?’ ’Scoală-te’, i-a zis Domnul, ’intră în cetate, şi ţi se va spune ce trebuie să faci’. Oamenii cari-l însoţeau, au rămas încremeniţi ; auzeau în adevăr glasul, dar nu vedeau
pe nimeni. Saul s’a sculat dela pământ ; şi măcar că ochii îi erau deschişi, nu vedea nimic. L-au luat de mâini, şi l-au dus în Damasc. Trei zile n’a văzut, şi n’a mâncat, nici n’a băut nimic. În Damasc era un ucenic numit Anania. Domnul i-a zis într’o vedenie : ’Anania !’ ’Iată-mă Doamne’, a răspuns el. Şi Domnul i-a zis : „Scoală-te, du te pe uliţa care se cheamă ’Dreaptă’, şi caută în casa lui Iuda pe unul zis : Saul , un om din Tars. Căci iată, el se roagă ; şi a văzut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el, şi punându-şi mâinile peste el, ca să-şi capete iarăş vederea’. ’Doamne’, a răspuns Anania, ’am auzit dela mulţi despre toate relele, pe care le-a făcut omul acesta sfinţilor Tăi în Ierusalim ; ba şi aici are puteri din partea
preoţilor celor mai de seamă, ca să lege pe toţi cari cheamă Numele Tău. Dar Domnul i-a zis : ’Du-te, căci el este un vas, pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraţilor, şi înaintea fiilor lui Izrael ; şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu’. Anania a plecat ; şi, după ce a intrat în casă, a pus mâinile peste Saul, şi a zis : ,Frate Saule,
Domnul Isus, care ţi S’a arătat pe drumul pe care veneai, m’a trimes ca să capeţi vederea, şi să te umpli
de duhul sfânt’. Chiar în clipa aceea, au căzut de pe ochii lui un fel de solzi ; şi el şi-a căpătat iarăş
vederea. Apoi s’a sculat, şi a fost botezat. După ce a mâncat, a prins iarăş putere. Saul a rămas câteva zile cu ucenicii, cari erau în Damasc” (Faptele Apostolilor 9:1-19).
Până la acest timp Saul a fost un reprezentant al religiei. Acum el şi-a dat seama imediat de greşeala sa şi a devenit un creştin, adică un urmaş adevărat al lui Christos Isus, şi Domnul l-a făcut să-şi schimbe numele în Pavel. El a devenit apostolul credincios şi adevărat al Domnului Isus Christos şi a scris prin inspiraţiunea Domnului. Mai târziu a dispreţuit religia fiindcă îşi trage originea de la Diavolul, şi el a învăţat numai poruncile lui Dumnezeu, după cum a zis şi a făcut Christos Isus. Observaţi acum mărturia lui
Pavel cu privire la acest obiect: „Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor sau bunăvoinţa lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n’aş fi robul lui Christos. Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine, nu este de obârşie omenească ; pentrucă, n’am primit-o, nici n’am învăţat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Christos. Aţi auzit, în adevăr, care era purtarea mea de altă dată, în religiunea Iudeilor. Cum, adică, prigoneam peste
măsură de mult Biserica lui Dumnezeu, şi făceam prăpăd în ea ; şi cum eram mai înaintat în religiunea Iudeilor decât mulţi din neamul meu, de o vârstă cu mine. Eram însufleţit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoşeşti. Dar când Dumnezeu – care m’a pus deoparte din pântecele maicii mele, şi m’a chemat prin harul Său, - a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestetsc
între Neamuri, îndată, n’am întrebat pe niciun om, nici nu m’am suit la Ierusalim la cei ce au fost apostoli înainte de mine, ci m’am dus în Arabia. Apoi m’am întors din nou la Damasc” (Galateni 1:10-17).
Aceasta împreună cu mărturia lui Isus este o dovadă concluzivă că religia a fost inventată de Diavolul ca să înşele pe oameni şi să-i îndepărteze dela Iehova Dumnezeu, şi că Diavolul urmează acest curs în scopul
de a-şi adeveri provocarea nelegiuită faţă de Iehova. Aceste scripturi arată aşa dar că creştinul trebuie să se ferească de religie fiindcă ea este un duşman de moarte, şi trebuie să asculte în mod credincios poruncile lui Iehova Dumnezeu, Prietenul adevărat al omului, cari sunt scrise în Biblie.
Ceeace a fost adevărat în zilele apostolului Pavel, este adevărat şi în ziua de astăzi. Când Pavel a fost un
reprezentant al religiei, a căutat să placă oamenilor ca să primească dela ei cinste şi aprobare. În această stare de inimă a prigonit el pe creştini, fiindcă aşa a fost obiceiul printre reprezentanţii religiei. Astăzi preoţimea care practică religia caută plăcerea şi aprobarea oamenilor, şi făcând lucrul acesta ei prigonesc pe bărbaţii şi femeile cari spun oamenilor adevărul ce este cuprins în Biblie.

Religia este un mijloc de apăsare. Creştinismul adevărat este învăţătura Cuvântului lui Iehova Dumnezeu, care face cunoscut scopul său mare şi drept. Cei ce caută plăcerea şi aprobarea şi aplausul oamenilor, sunt o urâciune în ochii lui Iehova. Isus a zis despre aceasta : „Ce este înălţat între oameni, este o urâciune înaintea lui Dumnezeu” (Luca 16:15). Şi urmând pilda Maestrului său Christos Isus, apostolul Pavel a zis că servii lui Dumnezeu cari plac lui Dumnezeu nu pot plăcea oamenilor (Efeseni 6:6 ; Coloseni 3:22).

Satan a îndemnat pe oameni să formeze organizaţiuni numite „biserici” spre marea pagubă a
oamenilor. Încă în timp ce apostolii au trăit pe pământ, Diavolul a căutat să introducă practici religioase printre creştini. Apostolul zice : „Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină anticrist, să ştiţi că acum s’au ridicat mulţi anticrişti : prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă” (1 Ioan 2:18). „Şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Isus, nu este dela Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum” (1 Ioan 4:3).
La puţin timp, dupăce apostolii au murit, s’au ridicat în adunarea creştinilor nişte bărbaţi ambiţioşi cari au dorit să devină conducători şi să aibă aprobarea oamenilor şi să primească lauda lor, întocmai cum a dorit Diavolul când a batjocorit pe Iehova. N’au trecut decât câţiva ani şi în adunare s’a făcut deosebirea între „preoţi” şi poporul de rând numit „laici”.

Aceste corporaţii sau adunări de oameni cari s’au numit „creştini” au adoptat în curând nişte formalităţi cari s’au sprijinit pe învăţături de ale oamenilor. Ei au devenit reprezentanţi ai religiei. În aceste organizaţiuni au fost introduse şi practicate multe forme şi ceremonii cari n’au fost sprijinite deloc de Biblie. Aceste organizaţiuni au început apoi să se numească „biserici”. Şi aceste asociaţiuni
religioase s’au unit împreună într-o organizaţiune, şi aceasta a fost numită de oameni în chip
fals „biserica lui Dumnezeu”. Învăţăturile şi formalismul practicat în această organizaţiune au fost numite după aceea de preoţime „religiunea creştină”, care nume a fost aplicat în mod fals asupra organizaţiunii. Deosebirea clară pe care au făcut-o Isus Christos şi apostolii săi credincioşi între religie şi creştinism, după cum reiese din scripturile citate mai sus, în curând n’a mai fost luat în seamă şi în cele din urmă a fost uitată. Organizaţiunea romano-catolică a fost prima care a introdus şi practicat învăţături şi ceremonii făcute de oameni, pe cari le practică până în ziua de astăzi. După aceea a venit aşa zisa „organizaţiune protestantă” care după un anumit timp a adoptat de asemenea formalităţi pe cari le-a numit „serviciu divin”; şi ea s’a numit pe sine şi formalismul ei „religia creştină”. Mai târziu s’au format multe secte şi confesiuni cari mai există şi astăzi. Ele toate au practicat ceeace numesc „religia creştină”, şi învăţăturile şi formalităţile lor sunt toate deosebite unele de altele în ceva privinţă.

La primele învăţături cari au fost introduse de organizaţia romano-catolică a aparţinut învăţătura despre
„purgatoriu” şi jertfa de rugăciuni pentru cei morţi. Această învăţătură şi practicarea ei a devenit un izvor de câştig bun pentru ierarhie căci prin ea mulţi oameni sinceri şi cumsecade au fost îndemnaţi să deie ierarhiei banii lor câştigaţi cu greu, făcuţi fiind să creadă că bărbaţi cari aparţin ierarhiei sunt în stare să rostească rugăciuni pentru cei morţi, cari pot scurta timpul pedepsei în „purgatoriu”.
Această învăţătură nu este sprijinită deloc de Sfânta Scriptură, ea se sprijineşte numai pe tradiţiuni omeneşti, şi prin urmare anulează Cuvântul lui Dumnezeu. Cu privire la moarte cuvântul lui Dumnezeu zice : „Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri ; dar cei morţi nu ştiu nimic, şi nu mai au nicio răsplată, fiindcă până şi pomenirea li se uită.
Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta ! Căci, în locuinţa morţilor, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!” (Eclesiastul 9:5, 10). „Nu morţii laudă pe Domnul, şi nici vreunul din cei ce se pogoară în locul tăcerii” (Psalm 115:17).
Este de notat că toţi cari aparţin aşa ziselor „organizaţiuni creştine”, şi cari se ocupă cu practicarea
şi învăţarea a ceeace ei numesc „religiune creştină”, se sprijinesc
pe învăţăturile străbunilor lor sau ale oamenilor cari au fost înaintea lor în organizaţiune.
Astfel de oameni cari se ţin pe ei înşişi înţelepţi au prezentat filozofia lor proprie despre mântuirea ome
nirii. Mulţi oameni au primit astfel de învăţături prin tradiţiuni şi cred că’s creştini, deşi n’au urmat pe Christos în niciun chip. Pavel, urmaşul credincios şi adevărat al lui Christos Isus şi prin urmare un creştin, a avertizat pe creştini de astfel de filosofii înşelătoare, scriindu-le: „Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Christos” (Coloseni 2:8). Dela începutul religiei în Babilon Diavolul şi-a dat neîncetat silinţa să inventeze învăţături şi datini ca să înşele prin ele pe oamenii sinceri. Prin înşelăciune şi amăgire Diavolul a stricat pe o ceată de persoane sincere cari la început au căutat să servească pe Dumnezeu ; şi el a făcut aceasta prin aceea că în locul poruncilor lui Dumnezeu a pus filosofiile şi tradiţiunile oamenilor numite „religie”. În felul acesta reprezentanţii Diavolului în congregaţiune au desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu prin tradiţiunile lor spre marea pagubă a oamenilor. Acest fel de a lucra al Diavolului este în armonie exactă cu provocarea lui nelegiuită prin afirmaţiunea că el poate să întoarcă pe toţi oamenii dela Dumnezeu. Metodele sale de înşelare şi amăgire sunt în armonie cu numele său „Şarpe”, adică înşelător. Era de aşteptat că Diavolul va face tot ce stă în puterea sa ca să ţină în întuneric pe oameni
în ceeace priveşte adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. În acest scop a îndemnat pe ierarhie şi pe alte organizaţii să îndepărteze Biblia dela oameni şi în locul ei să le deie cărţi de rugăciuni scrise de oameni şi alte învăţături omeneşti. În aceste congregaţiuni au existat şi există încă şi astăzi mulţi
oameni sinceri cari au fost orbiţi pentru adevăr prin influenţa lui Satan. Diavolul a amestecat în aceste
congregaţiuni puţin din Cuvântul Domnului cu tradiţiuni omeneşti şi amestecătura aceasta a dat un mijloc mai viclean şi mai deplin pentru a înşela pe oameni. Urmarea a fost tocmai ceeace a prezis profetul lui Dumnezeu înainte de aceasta cu multe sute de ani : „Întunerecul acopere pământul, şi negură mare popoarele” (Isaia 60:2). Fără îndoială întunericul între popoarele pământului, şi mai cu seamă în ţările „creştinătăţii”, este acum mai mare decât cum a fost în oricare alt timp. Milioane de oameni cari
sunt numiţi „populaţiune catolică” urmează orbeşte conducerea oamenilor. Între aceste milioane sunt unii
sinceri cari suspină şi plâng din pricina răutăţii acestei organizaţiuni romano-catolice şi cari doresc foarte mult pe Dumnezeu şi adevărul său.

Extras din Broșura Ocrotire din 1936

Ca mijloc de vindecare pentru relele ce se abat acum peste oameni şi naţiuni se recomandă religia. În străduinţa lor disperată de a găsi un mijloc de vindecare politicienii zic:
„Nouă ne trebuie mai multă religiozitate spre a întări şi salva statul şi naţiunea.” Găseşte-se în religie speranţă de vindecare de relele de care suferă poporul şi individul ? Există o mie de feluri de religii. Diferitele popoare au multe feluri de religii şi le practică. Poate aştepta poporul că vreo religie îi va aduce
vindecare şi dacă da, care? Preoţimea va zice: „Vreo religie mai veche”. Însă răspunsul lor nu mulţumeşte pe un om cu judecată. O scurtă examinare a religiilor şi a istoriei lor va da aici lumină şi ne va face să
vedem cum religia nu este în stare de loc să aducă vreun ajutor oamenilor.
Ce este religie? Este credinţa în anumite doctrine şi practicarea unor ceremonii ce se sprijinesc pe învăţături omeneşti şi care au fost transmise din generaţiune în generaţiune ca tradiţiune. O autoritate absolută şi sigură pe care religia ar putea baza o concluziune nu există. Afară de diferitele numeroase religii păgâne înăuntrul naţiunilor cunoscute ca „creştinătate” există trei religii principale, şi anume: Religia Evreilor; religia romano-catolică şi aşa zisa religie „protestantă”, şi la fiecare din aceste religii principale
există multe ramificări, secte, care toate se deosebesc una de
alta şi toate sunt nesatisfăcătoare.
„Religiunea Iudeilor” (Galateni 1: 13, 14) a adus crucificarea nelegiuită a lui Isus Christos, omorîrea lui Ştefan şi prigonirea răutăcioasă, foarte întinsă, a multor creştini, a ucenicilor lui Isus Christos. (Faptele Apostolilor 9 : 1—13) Isus Christos a zis despre cultul religiunii Iudeilor că este o înşelăciune şi că cei ce practică această religiune sunt făţarnici.
Cultul religiunii Iudeilor a fost cauza nimicirii complete a Ierusalimului şi a pieirii întregii naţiuni a lui Israel, şi de atunci încoace acea naţiune n'a mai existat şi nu va mai exista ca naţiune. Conducătorii religiei Iudeilor continuă să exerciteze religia lor, dar omenirea nu găseşte speranţă în ea.
După moartea apostolilor lui Isus Christos s'a născut religia catolică. Conducătorii ei s'au ocupat imediat cu politica şi de atunci până în ziua de astăzi au făcut politică şi au purtat răsboaie de cucerire. Istoria acestei organizaţiuni religioase este scrisă cu sânge omenesc şi lacrimi amare. Lucrând în mod
înşelător şi făţarnic în numele lui Dumnezeu şi al lui Christos organizaţiunea religiei catolice a purtat o campanie continuă de intoleranţă şi prigonire împotriva tuturor celor ce-au încercat să înţeleagă Biblia şi să vestească altora adevărurile sale.
Inchiziţiunea crudă a acestei organizaţiuni religioase şi-a lăsat urmele noroioase aproape în fiecare ţară a pământului. Ea a fost cunoscută totdeauna ca necurată şi preoţii ei au fost şi sînt stricaţi moral. Organizaţiunea este condusă de câţiva bărbaţi care-şi au cartierul în Cetatea Vatican, Roma, şi această corporaţiune mică de stăpânitori este cunoscută ca „Autoritatea Ierarhiei romano catolice”.
Cu multe veacuri înainte de aceasta funcţionarii competenți ai organizaţiunii religiei catolice au publicat
învăţături false, şi aceste au fost transmise cu ceremonii corespunzătoare din generaţiune în generaţiune. Prin acestea milioane de oameni sinceri au fost amăgiţi şi momiţi să sprijinească organizaţiunea catolică. La milioanele de oameni sinceri, care sunt numiţi de această organizaţiune „populaţiune catolică”, Ierarhia catolică le-a oprit Biblia şi în locul Sfintei Scripturi a pus învăţături false omeneşti. Prin astfel de învăţături şi datini false milioane de oameni lesne crezători au fost înşelaţi în mod lamentabil şi au fost jefuiţi de proprietatea lor materială. Li s'a luat libertatea cugetării şi a faptelor şi poporul s'a adâncit în neştiinţă şi superstiție în ceeace priveşte Dumnezeu şi Cuvântul său al adevărului.
Istoria organizaţiunii religiei romano-catolice este un raport neîntrerupt despre amestecare în afacerile politice şi comerciale ale naţiunilor şi întrebuinţare de metode înşelătoare, necinstite pentru a câştiga putere peste oficiile politice ale popoarelor. Această organizaţiune religioasă a aprobat şi sprijinit pe deplin războiul brutal care a fost purtat de fasciştii Italiei nu de mult împotriva poporului inofensiv al Abisiniei, şi acum organizaţiunea religiei catolice sprijineşte pe faţă războiul de rebeliune împotriva
naţiunii spaniole din Spania, un războiu prin care oameni nevinovaţi sunt măcelăriţi brutal în masă şi astfel au parte de o moarte prematură. Aceeaş organizaţiune religioasă care susţine în chip fals că lucrează în numele lui Christos stă acum într'o alianţă cu Japonia în războiul ei fatal de cucerire împotriva Chinei. Organizaţiunea religioasă romano-catolică, exploatată de Ierarhie, este cel mai mare sistem care a fost pus vreodată în activitate spre a ţinea pe popor în neştiinţă despre adevăr.
Cu mulţi ani înainte anumiţi oameni sinceri au organizat ceeace este cunoscut ca „Protestantism” şi ceeace a însemnat atunci un protest împotriva învăţăturilor şi datinilor false ale religiei romano-catolice. În curând după aceea aşa zisa organizaţiune „protestantă” s'a dedat la datini asemănătoare cu
cele observate de religia catolică. Şi istoria „protestantismului” vorbeşte despre inchizițiune, despre prigonire de urmaşi adevăraţi ai lui Christos Isus, de purtare de războaie crude de cucerire, despre amestecare în afacerile politice ale naţiunilor şi despre învăţarea şi urmarea de doctrine false care pângăresc numele lui Iehova Dumnezeu şi al lui Christos Isus.
Protestantismul Original este mort. Organizaţiunea „protestantă” din timpul modern nu mai este decât o filială a Ierarhiei romano-catolice. Conducătorii ei sunt în neştiinţă despre organizaţiunea lui Dumnezeu, au pus teorii şi datini omeneşti în locul Cuvântului lui Dumnezeu şi au condus milioane de oameni, ce mărturisesc a fi protestanţi, în neştiinţă şi superstiţie.
Religiunea Iudeilor leapădă de tot pe Isus Christos. Religia catolică şi protestantă susţine a crede în Hristos şi a-l urma, şi acum în timpul mai nou cele trei religii amintite îşi unesc puterile pentru a executa planuri politice şi comerciale care înşală pe popor şi-l păgubesc mult. De un guvernator al
unui stat american, care practică religia Iudeilor, a făcut următoarea declaraţie publică: „Noi avem lipsă de mai multă religiozitate. Noi trebue să aşteptăm salvarea naţiunii dela religie”.
Din raportul istoric indiscutabil privitor la organizaţiunile religioase amintite mai sus se poate vedea uşor
că religia nu poate ajuta de loc vindecarea lumii bolnave.

Religia nu numai că lasă pe popor fără speranţă, ci afară de aceasta îi aduce numai pagubă.

Un mijloc de amăgire

Religia şi practicarea ei s'a dovedit ca un mijloc de amăgire [după expresia americană: racket, adică un mijloc de prins nerozi, un mijloc de stoarcere, de şantaj] de cel mai rău
fel. Religia lucrează în numele lui Dumnezeu. Ea trage folos din veneraţia şi teama pe care o au popoarele faţă de Fiinţa Supremă, din frica lor de ceeace urmează după moarte, şi astfel sileşte pe oameni să primească o credinţă în nişte învăţături iraţionale, greşite şi nedemne, ca de pildă învăţătura despre
„purgatoriu”, despre chinul vecinic, despre dreptul divin al regilor, şi alte lucruri asemănătoare. Cu ajutorul învăţăturilor false conducătorii religiei scot pe nedrept mari sume de bani dela bogat şi sărac prin faptul că prezintă în chip fals celor vii că iubiţii lor morţi sunt în aşa zisul „purgatoriu” şi sufăr acolo
pe deplin conştienţi chinuri de tortură. În urma explicării false că preoţimea poate rosti rugăciuni ce folosesc celor morţi întrucât sunt în stare să scurteze suferinţele în „purgatoriu” oamenii sunt îndemnaţi să deie sume însemnate, şi din acest câştig dobândit pe o cale rea preoţii conducători ai sistemelor religioase duc o viaţă îmbelşugată. Ei ştiu destul de bine că un loc ca „purgatoriul” nu există.

Practicarea religiei lor îi pune în stare să câştige bani prin amăgire.
Conducătorii religiei susţin că preoţimea este superioară poporului de rând şi de aceea are dreptul să primească gratuit cele mai bune din lucrurile materiale, ceeace trebue să li se înmâneze de alţii. Prin aceasta ei îndeamnă pe popor mai departe în timp ce-l jefuiesc, după cum s'a spus mai sus — să
zidească clădiri mari şi scumpe pentru conducătorii religiei în care „cei favorizaţi” se dedau la datinile lor religioase, în care locuiesc şi în care îşi împlinesc poftele de animal prin faptul că fac „pântecele lor” de „dumnezeu” al lor. (Filipeni 3:19) Dacă moare un sărac, văduva numai atunci poate aduce trupul său
într'o astfel de clădire a religiei ca să i se facă prohod dacă plăteşte o anumită sumă pentru aceasta. Cultul acestor religii false jupuieşte pe popor din leagăn până la mormânt. Ei susţin că sunt autorizaţi să încheie căsătorii şi iau bani pentru aceasta; ei susţin că au puterea să deie binecuvântări sau să blastăme la
naşterea copiilor şi cer bani pentru aceasta; ei susţin că au dreptul să împărţească binefaceri speciale la înmormântări şi primesc pe nedrept bani pentru aceasta, afară de aceasta ei susţin că pot să scoată prin rugăciuni pe cei morţi dintr'un loc unde NU sunt şi obţin prin înşelăciune bani pentru aceasta.
Niciodată nu s'a săvârşit între oameni un astfel de racket ca cel pe care-l fac conducătorii religiei. Din acest motiv poporul nu găseşte speranţă în religie, şi dacă înaltul guvernator ar fi ştiut despre ce a vorbit atunci n'ar fi rostit aceste cuvinte. Fapt e că el a aruncat poporului o momeală din îndemnul preoţimii, presupuşii lui „sfătuitori spirituali”

• Soarta religiei

Privind în mod superficial se pare ca şi cum religia ar sta înaintea triumfului ei. Ierarhia romano-catolică, care lucrează prin aşa zisa „Acţiune catolică” şi conduce alte religii, aşteaptă plină de nădejde că în curând organizaţiunea ei va guverna lumea. Din acest motiv reprezentanţii religiei se opun violent martorilor lui Iehova şi-i prigonesc, deşi ei nu fac altceva decât că transmit din mila Domnului adevărul poporului. Este de aşteptat că în împlinirea Cuvântului profetic al lui Dumnezeu acei conducători ai religiei vor avea după cât se pare putere deplină peste naţiuni un timp foarte scurt, apoi se vor felicita unul pe altul şi vor zice cam următoarele: „Acum avem pace şi suntem siguri că nu vom mai fi daţi pe faţă de martorii lui Iehova. Acum totul merge după dorinţa noastră!” Cu privire la aceasta Domnul a făcut să se scrie în Biblie cuvintele profetice: „Când vor zice: Pace şi linişte [după alte traduceri: siguranţă]! atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare.” (1 Tesaloniceni 5: 3) Aşa cum a venit peire neaşteptată peste lume cu ocazia potopului şi cum a venit
peste poporul lui Izrael, așa va veni prin mâna Domnului Dumnezeu nimicire neaşteptată peste toţi conducătorii religiei.
Dumnezeu a anunţat că în Armaghedon întreagă organizaţiunea lui Satan va fi nimicită complet, (Matei 24 : 21; Apocalips 16 : 13—17; Psalm 145 : 20) Religia este mijlocul principal prin care Diavolul ţine laolaltă organizaţia sa. De aceea întreagă religia va dispare de pe pământ imediat la începutul războiului zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic, care este numit „Armaghedon”. Aceasta se va face prin „lucrul nemaiauzit” al lui Dumnezeu despre care Dumnezeu a zis prin profetul său: „Căci Domnul Se va scula
ca la muntele Peraţim, si Se va mânia ca în valea Gabaonului, ca să-Şi facă lucrarea, lucrarea Lui ciudată, ca să-Şi împlinească lucrul, lucrul Lui nemaiauzit” (Isaia 28: 21)
Iehova Dumnezeu face acum „lucrarea lui ciudată” prin faptul că trimite pe martorii săi la oameni ca să-i înştiinţeze despre catastrofa ce se aproprie repede şi care va lovi organizaţiunea lui Satan şi se va începe cu căderea religiei. El poruncește martorilor săi să spună oamenilor cum s'a servit Diavolul de
religie ca să-i înşele şi să pângărească numele sfânt al lui Dumnezeu. Lucrul punerii mărturiei înaintea poporului li se pare multora a fi o „lucrare ciudată” că cineva expune religia. Dacă ea ţi se pare şi ţie ciudată, atunci e timpul ca să cercetezi faptele bine cunoscute cu ajutorul Bibliei, şi să vezi unde stai. Faptul că tu ai fost mult timp amăgit şi ai fost făcut să crezi că religia este un lucru bun nu-ţi va da
ocrotire în marea bătălie care se va da peste puţin timp între oştirile invizibile ale lui Iehova şi puterile lui Satan.

Cu puţin timp înainte de distrugerea Ierusalimului, care distrugere a venit peste Iudei pentrucă au părăsit legea lui Dumnezeu şi s'au întors spre cultul religiei Diavolului, Dumnezeu a trimis pe profeţii săi ca să avertizeze pe Iudei cu privire la catastrofa ameninţătoare şi să informeze pe oameni că ei numai pe o singură cale pot scăpa şi găsi siguranţă, şi anume prin refugierea la „servul” său, la Rege. (Ieremia 27 :
6—13) Aşa a făcut Dumnezeu un tablou profetic despre ceeace va veni în curând peste organizaţiunea religiei lumii. Când au fost trimişi profeţii lui Dumnezeu la Iudei ei au fost prigoniţi de conducătorii religiei sau de preoţimea acelui popor pentrucă au atras atenţiunea oamenilor asupra adevărurilor care au
descoperit făţărnicia conducătorilor religiei. Preoţimea Iudeilor a strigat în gura mare că lucrul de mărturie al profeţilor este o „lucrare ciudată.”. Ceeace a venit atunci peste naţiunea Iudeilor a preumbrit ceeace este pe cale de a veni acum peste „creştinătate”. În acel timp Iudeii au fost singurul popor ales de
Domnul care a susţinut a-l servi. Şi acum „creştinătatea” pretinde a servi pe Dumnezeu în timp ce în realitate ea s'a îndepărtat dela Dumnezeu şi a servit pe religia Diavolului. Prin urmare căderea Ierusalimului este un tip privitor la ceeace li se va întâmpla conducătorilor religiei din timpul prezent. — 1
Corinteni 10 : 11—13.
Iehova Dumnezeu trimite acum pe martorii săi la oamenii diferitelor naţiuni dar nu ca să-i convertească
la o religie, ci el le porunceşte să spună poporului adevărul aşa înştiinţeze cum este explicat în Biblie şi să-i despre timpul apropiat de mare necaz care va veni în curând peste lume, şi înainte de toate să
vestească oamenilor că Iehova este atotputernicul Dumnezeu, că Christos este Regele său şi domnitorul lumii şi împărăţia lui este singura speranţă, singurul mijloc de vindecare pentru omenirea bolnavă de moarte. Diavolul face prin conducătorii religiei o mare împotrivire mesajului și mesagerilor lui Dumnezeu şi prigoneşte pe martorii lui Iehova într'un chip crud, aşa cum a prigonit preoţimea Iudeilor pe Christos Isus şi pe ucenicii săi. Dar cu toată duşmănia şi prigonirea martorii lui Iehova — în ascultare faţă de porunca lui Dumnezeu — trebuie să înştiinţeze mai departe pe popor, şi din acest motiv se dă
acest avertisment.
Lumea este bolnavă de moarte. Niciun mijloc omenesc de vindecare nu poate vindeca această boală, şi toţi oamenii cu minte sănătoasă, văd acum aceasta clar. Există însă un leac bun, salutar; acesta este împărăţia lui Dumnezeu sub Christos Isus. Urmaşii adevăraţi ai lui Christos Isus s'au rugat mult timp
ca să vie această împărăţie. Acum ea a sosit. Ca rege legitim al lumii Christos Isus şi-a luat puterea, şi-a început domnia, şi peste puţin timp Iehova Dumnezeu, credincios făgăduinţei sale, îşi va arăta puterea supremă prin Christos Isus prin faptul că va sfărâma complet organizaţiunea lui Satan. Cu puţin timp
înainte de această distrugere mare Iehova pune să se vestească acum în întreagă lumea evanghelia împărăţiei sale. (Exodul 9:16 ; Matei 24: 14) Fiecare care refuză să audă şi nu voieşte ca să se grăbească să se aşeze de partea lui Iehova Dumnezeu şi a Regelui său va suferi nimicire completă în bătălia
Armaghedonului. Dar cine aude şi ia în seamă avertismentul lui Dumnezeu, aceluia îi este făgăduită ocrotire şi siguranţă pentru necazul cel mare. Unora ca acestora le zice acum Domnul prin profetul său: 'Strângeţi-vă, căutaţi smerenia, căutaţi dreptatea, poate că veţi fi cruţaţi în timpul mâniei lui Dumnezeu.' — Ţefania 2 : l—3.
Milioane de oameni ce trăiesc astăzi pe pământ vor da atenţiune înştiinţării ce li s'a trimis de Domnul şi vor găsi calea spre viaţă, sănătate şi fericire. Aceasta se poate spune cu convingere deoarece Sfânta Scriptură zice că „o mulţime mare de oameni” va părăsi religia şi va sta cu curaj de partea lui
Iehova şi a Regelui său fără să facă vreun compromis. (Apocalips 7 : 9—15) Astăzi ies la iveală astfel de oameni de bunăvoinţă din toate ţările, naţiunile, seminţiile şi limbile şi fac cunoscut că ei stau de partea lui Dumnezeu şi a lui Christos Isus, iau parte la lucrul de mărturie prin faptul că vorbesc altora despre împărăţie, laudă astfel pe Domnul necontenit şi servesc împărăţia sa, şi pe el. Religia trebue să dispară pentru totdeauna, şi aceasta în scurt timp. Creştinismul va exista vecinic ca monument spre onoarea numelui lui Iehova şi spre lauda sa.

Extras din Broșura Vindecare