OMUL

Studiul cel mai important pentru un om ar trebui să fie
Iehova şi scopul Său, despre care primim adevărata lămurire
în Biblie. Lucrurile cele dintâi despre care omul trebuie
învăţat, este relaţiunea sa faţă de Dumnezeu, Marele Creator.
Biblia declară, că Dumnezeu a creat pe om după chipul şi
asemănarea Sa. Această icoană, şi asemănare nu pot să se
refere la corpuri, pentru că Dumnezeu este Marele Spirit, pe
când omul este din pământ. Biblia stabileşte cu tărie că există
trup spiritual şi trup omenesc, şi că niciun om nu cunoaşte
forma trupului spiritual.
Ce înseamnă deci crearea omului după chipul şi
asemănarea lui Dumnezeu? Însuşirile lui Iehova sunt
dreptate, înţelepciune, iubire şi putere, care toate sunt egale şi
sunt active în proporţie exactă. Animalele câmpului nu
posedă totuşi aceste însuşiri, dar omul imperfect, aşa cum îl
vedem astăzi, posedă o anumită măsură de dreptate,
înţelepciune, iubire şi putere. Faptul că aceste însuşiri sunt
proprii, de asemenea şi omului imperfect, dovedeşte că omul
perfect le-a posedat din plin, căci stă scris în Biblie, că primul
om a fost creat ca o creatură perfectă.
Iehova Dumnezeu stăpâneşte întregul univers. În mod
asemănător i-a fost încredinţată omului perfect domnia peste
toată lumea animală de pe pământ; în aceasta a constat o
asemănare cu Creatorul. Omul este singura creatură
pământească, creată după chipul lui Dumnezeu. Este o ruşine
pentru inteligenţa omului şi o defaimă pentru numele sfânt al
lui Dumnezeu a afirma că omul s-ar fi dezvoltat dintr-o
maimuţă. Cuvântul lui Dumnezeu al adevărului declară în 1
Moise 2 versetul 7: „Iehova Dumnezeu a făcut pe om din
ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul
s-a făcut astfel un suflet viu”.
Deseori se spune, că Dumnezeu ar fi creat pe om şi
după aceea i-ar fi dat un suflet. O astfel de afirmaţiune este
contrară Sfintei Scripturi şi falsă. Cuvântul suflet înseamnă o
creatură vie, care se mişcă, care respiră. Cu mult înainte de
crearea omului, au fost create animalele de rang mai inferior,
şi acestea, în conformitate cu 1 Moise 1:20, nota marginală,
de asemenea sunt suflete. Dumnezeu a format trupul omului
din părţile componente ale pământului şi a suflat apoi în nările
lui suflarea, pe care toate făpturile animale o respiră. Astfel a
devenit omul o creatură vie, care se mişcă, care se numeşte
suflet. Fiecare om este un suflet. Niciun om nu posedă un
suflet, independent şi despărţit de organismul său.
Mulţi pretind că sufletul omului ar fi nemuritor şi
ar trăi veşnic. Această pretenţiune este cu totul falsă;
căci nemurirea înseamnă ceva, ce nu poate muri.
Faptul că oamenii sunt morţi de veacuri, dovedeşte că
nemurirea sufletului este o presupunere falsă. În 1
Timotei 6:16 se declară, că la început singur Dumnezeu avea
nemurirea. Când omul perfect Isus a fost pe pământ, El nu a
fost nemuritor, căci El a zis, că Dumnezeu I-a promis
nemurirea ca răsplată pentru credincioşia Sa. Ca om de fapt
El a murit. În capitolul al doilea al epistolei către Filipeni se
raportează, că Dumnezeu L-a distins pe Isus la învierea Sa cu
nemurirea. Isus a spus despre sine însuşi, în conformitate cu
cartea Apocalipsului: „Am fost mort, şi iată că sunt viu în
vecii vecilor”.
Dumnezeu a zis lui Adam, primului om: „În ziua în
care vei păcătui, vei muri”. Dacă omul ar avea un suflet
nemuritor, atunci această declaraţie nu ar putea fi adevărată.
Noi ştim totuşi, că cuvântul lui Dumnezeu este adevărat.
Adam a călcat legea lui Dumnezeu şi a murit, cu ce este
deplin dovedit, că el nu era nemuritor. Ambele, trupul şi
suflarea de viaţă, sunt necesare pentru a forma o creatură
vieţuitoare sau un suflet. Când respiraţia este luată, urmează
moartea imediat. Orice drept la viaţă vine de la Dumnezeu.
Suflarea însăşi nu conţine nici o viaţă; este suflarea care
întreţine circulaţia sângelui, prin care corpul trăieşte şi
întreţine viaţa. În 5 Moise 12:23 stă scris: „Viaţa este în
sânge”. Toate creaturile animalice, inclusiv omul, au sânge
şi trebuie să respire, ca să trăiască. Dacă se ia sângele sau
respiraţia, urmează moartea. Ce moare nu este nemuritor,
ci muritor. Fiecare om este un suflet, şi dacă el moare,
sufletul este acela care moare. În Ezechiel 18:4 este scris:
„Sufletul care păcătuieşte, acela va muri”. Viaţa omului
şi dreptul său la viaţă sunt pendinte de ascultarea sa faţă
de legea lui Dumnezeu. Dacă omul ar avea un suflet
nemuritor, atunci Dumnezeu nu Şi-ar putea executa sentinţa
propriei Sale legi.
Dumnezeu a creat pământul cu multe veacuri înainte de
crearea omului. Pământul a fost hotărât de locuinţă veşnică a
omului perfect. În Isaia 45:18 este scris despre aceasta: „Căci
aşa vorbeşte Iehova, Făcătorul cerurilor, singurul Dumnezeu,
care a întocmit pământul, l-a făcut şi l-a întărit, l-a făcut nu ca
să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit”.
Este voia lui Dumnezeu, ca la timpul Său hotărât
pământul să fie umplut cu o familie omenească perfectă şi
fericită. Acest adevăr important, îl va aprecia omul, îndată ce
învaţă, pentru ce este omenirea acum imperfectă şi trebuie să
sufere mult, şi dacă află mai departe, că este scopul lui
Dumnezeu de a restatornici la perfecţiune pe oamenii
ascultători şi să transforme pământul într-un cămin încântător
pentru om.
O parte a pământului, numită Eden, a fost la început
căminul delicios al lui Adam şi al nevestei sale perfecte, Eva.
Era un loc din cale afară de măreţ şi de frumos, unde totul
era la îndemână, spre a face viaţa omului uşoară,
plăcută şi fericită. Adam şi Eva au pierdut acel cămin
frumos; ei au fost scoşi afară din el şi au trebuit să-şi
câştige pâinea prin muncă aspră, până la moarte. Acesta
a fost rezultatul unei rebeliuni împotriva lui Iehova
Dumnezeu, la care au luat parte intenţionat. Sentinţa
împotriva lor a fost dreaptă şi legitimă. Dumnezeu nu ar fi
putut fi drept faţă de Sine însuşi, dacă nu ar fi condamnat pe
om la moarte. Înţelepciunea şi bunătatea Lui însă au
luat măsuri pentru răscumpărarea, eliberarea şi restatornicirea
oamenilor ascultători. Dreptul la viaţă este darul lui
Dumnezeu dat acelora, care urmează legea lui Dumnezeu.
Iehova a făcut pe om coroana creaţiunii Sale pământeşti; El
i-a dăruit viaţă şi dreptul la viaţă, pentru care omul trebuie să
dea ascultare desăvârşită faţă de legea Sa. Nesupunere
intenţionată faţă de această lege, în modul cel mai
neînsemnat, ar fi dovedit din partea omului, un motiv şi o
înclinaţiune încăpăţânată spre necredincioşie. Dumnezeu nu a
dat aşadar omului o problemă mare şi grea, ci i-a zis lămurit,
că în Eden s-ar găsi un anumit rod, din care nu trebuie să
mănânce, şi că o călcare a acestei porunci ar avea drept
urmare luarea vieţii sale şi a dreptului său la viaţă. Desigur,
Dumnezeu ar fi putut să creeze pe om aşa, ca să nu poată fi
neascultător, dar dacă ar fi făcut aceasta, ar fi luat omului
astfel ocazia, de a-şi exercita în mod liber voinţa sa proprie.
Dumnezeu spune creaturilor Sale ce ar trebui şi ce nu ar trebui
să facă, lasă apoi pe seama lor să decidă, ce cale voiesc să
apuce, şi le lasă să suporte singure consecinţele.
Dumnezeu a creat pe om din pulberea sau părţile
componente ale pământului, şi sentinţa Sa consemnată în
Biblie sună, „că omul trebuie să moară şi să se întoarcă în
pulbere, de unde a fost luat”. Acea sentinţă judecătorească
corespunde întocmai cu legea Sa, şi prin aceasta i s-a luat
omului dreptul la viaţă, cu toate că Dumnezeu i-a permis să
trăiască mai departe aproape o întreagă zi de o mie de ani.
Spre a executa sentinţa Sa, El a scos pe om din Eden, şi omul,
care după aceea nu avea decât să se hrănească din ceea ce
pământul neterminat producea, s-a îmbolnăvit şi la timpul
hotărât a murit.
Între timpul de la alungarea din Eden şi moartea lor,
Adam şi femeia sa, au dat naştere la copii. Deoarece părinţii
nu posedau nici un drept la viaţă, de asemenea şi copiii li s-au
născut tot fără drept de viaţă. De aceea este scris în Romani
5:12: „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat
păcatul în lume, şi prin păcat moartea, şi astfel moartea a
trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au
păcătuit”. O creatură imperfectă este incapabilă a ţine legea
lui Dumnezeu, şi este, prin urmare, un păcătos de la natură.
Ce este păcatul? Răspunsul conform Sfintei Scripturi sună, că
păcatul este călcarea legii (lui Dumnezeu). Păcatul cel mare
este necredincioşie faţă de Dumnezeu. Primul act al
necredincioşiei faţă de Cel Prea Înalt, a fost răscoala lui
Lucifer, şi aceasta a dus la căderea omului. Această cădere a
marcat începutul suferinţelor omului şi a tuturor necazurilor,
care au venit asupra lumii. Satan a fost de când lumea
duşmanul omului şi al lui Dumnezeu.
Iehova Dumnezeu este veşnicul prieten al omului. Un
prieten adevărat este acela care tot timpul iubeşte. Dumnezeu
Şi-a descoperit încontinuu iubirea pentru creatura Sa, omul.
Dacă omul primeşte o pricepere a pregătirilor miloase ale lui
Dumnezeu pentru el, astfel aceasta îl obligă să se închine
Marelui Etern. Satan, duşmanul, a ţinut pe oameni în
necunoştinţă despre scopul lui Dumnezeu, dar acum a sosit
timpul hotărât al lui Dumnezeu, să lase pe oameni să cunoască
adevărul. Cine înţelege adevărul şi ascultă de el, va dovedi
prin aceasta, că el este înţelept, după cum este scris în
cuvântul lui Dumnezeu (Proverbe 3:13-18): „Ferice de omul
care găseşte înţelepciunea şi de omul care capătă pricepere!
Căci câştigul pe care-l aduce ea este mai bun decât al
argintului, şi venitul adus de ea este mai de preţ decât aurul;
ea este mai de preţ decât mărgăritarele”.
Pe scurt cuprins, Biblia dovedeşte peste orice îndoială,
că Dumnezeu a creat pe primul om perfect; că din acel om se
trage întregul neam omenesc; că procedura sa falsă a adus
asupra sa sentinţa de moarte; că după aceea a născut copii care
deci au fost aduşi la iveală ca imperfecţi sau păcătoşi; că
Dumnezeu a luat măsuri pentru răscumpărarea şi eliberarea
omului, pe care El le va duce la împlinire prin iubitul Său Fiu,
Regele de drept al pământului; şi că timpul pentru instaurarea
Împărăţiei Sale acum a sosit.
Din aceasta reiese, că timpul lui Dumnezeu a sosit, când
oamenii trebuie să înveţe să cunoască adevărul. Oamenii ar
trebui aşadar să fie înţelepţi şi să-şi însuşească o cunoştinţă a
cuvântului lui Dumnezeu, pentru ca să poată învăţa să
cunoască calea spre viaţă veşnică şi fericire continuă.

Extras din Broșura Adevar Sublim