Preoți sau părinți

În organizaţiunea romano-catolică toţi preoţii sunt numiţi „părinte”, şi papa este numit „sfântul părinte”.
Cu privire la aceasta a zis „The Catholic Encyclopedia”, volumul IV: „Părinţi ai bisericii… Sf. Irenaeus zice că un învăţător este un părinte, şi un ucenic un fiu (iv,41,2), şi aşa a zis şi Clement din Alexandria

(Strom., I, i, 1). Un episcop este cu siguranţă un ‟părinte în Christos‟, deoarece el este acela care a botezat în timpurile de mai demult întreagă turma sa şi el este învăţătorul principal al bisericii sale… Numele ‟părinte‟ care a aparţinut la început episcopilor, a fost transmis aşa zicând preoţilor care au oficiat în deosebi ca servii sacramentului pocăinţei. Acum acest nume este dat tuturor preoţilor în Spania, în Irlanda şi în anii din urmă şi în Anglia şi în Statele Unite ale Americii”.
Această învăţătură este cu totul contrară Cuvântului lui Dumnezeu; ea onorează pe oameni şi mai cu seamă este contrară poruncii lui Christos Isus.
Apostolii lui Isus Christos au vorbit fraţilor lor într-un mod iubitor şi i-au numit fii sau copii, însă nimeni
dintre ei n-a întrebuinţat cuvântul părinte pentru sine însuşi sau pentru o altă persoană. Procedând în felul acesta, apostolii s-au ţinut strict de porunca dată lor de Isus, şi anume: „Şi ‟Tată‟ să nu numiţi pe nimeni pe pământ; pentrucă Unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri” (Matei 23: 9).
Fariseii, preoţimea evreiască, au inventat aceste titluri „părinte” sau „tată” şi „maestru”, şi au făcut pe
oameni să-i numească aşa spre a primi de la popor omagii şi onoare. Ştiind Isus că un astfel de obiceiu este metoda Diavolului spre a întoarce pe popor de la Dumnezeu, a avertizat pe ucenicii săi de această primejdie şi le a zis mai departe: ‟Voi nu puteţi sluji la doi stăpâni. Voi nu puteţi servi pe Dumnezeu şi pe
Mamona‟ (Luca 16: 13). Din pricina acestor lucruri au insultat fariseii pe Isus, şi el le-a zis: „Voi sunteţi ceice vă îndreptăţiţi pe voi înşivă înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaşte inimile: pentrucă ce este înălţat între oameni este o urîciune înaintea lui Dumnezeu” (Luca 16: 15; Noul Testament, trad. nouă).
Pentruce este purtarea de haine lungi, dantele de aur, acoperemânturi de cap deosebite şi lucruri asemănătoare, o urîciune în ochii lui Iehova?

Pentrucă toate acestea au de scop să îndepărteze pe oameni de la Dumnezeu şi să
sprijinească uneltirea Diavolului.
Aceste lucruri primejduiesc libertatea oamenilor şi le aduc pagubă în ceeace priveşte trupul şi viaţa; şi de aceea sunt o urîciune în ochii lui Dumnezeu. Fiecare trebue să fie plin de respect faţă de semenii săi, însă a face o deosebire între urmaşii lui Christos şi a da unora o onoare mare este cu totul greşit.
Toţi sunt una în Christos, şi a fost porunca lui Christos ca toţi să fie una (Ioan 17: 21). Dumnezeu a luat măsuri de siguranţă pentru poporul său pentruca să nu fie orbit şi amăgit de Diavolul, ci ca să cinstească şi să slăvească pe Dumnezeu şi nu pe oameni (Psalm 66: 2). Christos Isus n-a cerut onoare pentru sine (Evrei 5: 4, 5).

El a dat toată onoarea şi mărirea Tatălui său Iehova Dumnezeu. Isus s-a
smerit pe sine însuşi.

„S-a desbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor” (Filipeni 2: 7)
Contrar cu acestea, papa, care susţine a fi reprezentantul lui Christos, pretinde mare onoare, şi
lui îi sunt date următoarele titluri: „Sfântul Părinte, Sfinţia Sa, Apostolul principal, Reprezentantul adevărat al lui Christos, Capul întregii Biserici, Tatăl şi Doctorul tuturor creştinilor”. Pentru toate titlurile acestea nu există o autoritate biblică, şi primirea lor este în contrazicere directă cu poruncile lui Isus Christos şi înseamnă o călcare a lor.

La mai mult de trei sute de ani după moartea lui Petru s-a introdus pentru prima oară oficiul şi numele
pompos papa. Şi numai în anul 1870 a fost declarat papa ca infailibil. Dumnezeul lumii acesteia a fost acela care a conceput planul să pună pe un om în fruntea unei organizaţiuni şi să-l numească papă.

Aceasta este o metodă vicleană a potrivnicului spre a întoarce mintea oamenilor sinceri de la Dumnezeu şi a-i face să deie devotamentul lor unei creaturi de pe pământ.

Extras din Broșura Descoperit din 1937