Icoane,sculpturi si obiecte de închinare

În organizaţiunea bisericii romano-catolice sunt întrebuinţate icoane şi chipuri. Ele aparţin cultului religios,
care datină omenească, după cum a zis Isus, vine de la Diavolul (Matei 15: 1-9; Ioan 8: 44). Despre icoane zice autoritatea catolică: „RELIGIUNE. — în fiecare formă de religie este cuprinsă convingerea că Fiinţa (sau fiinţele)misterioasă, supranaturală stăpâneşte viaţa şi soarta oamenilor… Deaceea, în înţelesul cel mal strict, religiunea în sens subiectiv este dispoziţiunea de a recunoaşte atârnarea noastră de Dumnezeu, şi în sens obiectiv este recunoaşterea voluntară a acestei atârnări prin fapte de omagiu… Religiunea creştină a permis întrebuinţarea de statui şi icoane, care reprezintă pe Fiul lui Dumnezeu ce s-a făcut om, pe sfinţi şi pe îngeri.

Aceste chipuri sunt un ajutor admisibil spre a edifica, deoarece cinstea ce li se dă este numai relativă, prin faptul că ea se dă prin icoane acelor fiinţe pe care le reprezintă ele. Aceasta se poate asemăna cu onoarea relativă ce se dă steagului naţiunii” („The Catholic Encyclopedia”, vol. XII).
Această datină este o călcare directă a legii lui Dumnezeu şi arată prin aceasta că vine de la Diavolul spre
a înşela pe popor.

Iehova a dat tuturor care voiesc să-i placă porunca neschimbătoare: „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor cari sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ,sau în apele mai de jos de cât pământul. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; Căci Eu, Domnul,
Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi al patrulea neam al celor ce Mă urăsc” (Exodul 20: 3-5).
Iehova Dumnezeu a dat această lege spre a ocroti pe poporul său de închinarea la Diavol. Planul Diavolului este de a întoarce pe neamul omenesc de la Dumnezeu; şi tot ce tinde la aceea de a întoarce mintea de la Iehova şi de la Christos este în mod clar o uneltire a Diavolului.
Învăţătura catolică despre întrebuinţarea icoanelor în cult nu este sprijinită deloc de Sfânta Scriptură. Dimpotrivă, fiecare text biblic care se referă la chipuri dovedeşte că cultul chipurilor este o urîciune în ochii lui Dumnezeu (Exodul 32: 7-11; Habacuc 2: 18). „Atunci se arată omul cât este de prost cu ştiinţa lui, şi orice argintar rămâne de ruşine cu chipul lui cioplit; Căci idolii lui nu sunt decât minciună, şi nu este nici o suflare în ei; sunt un lucru de nimic, o lucrare înşelătoare, şi vor pieri, când va veni pedeapsa” (Ieremia 10: 14, 15).
Pentruce să voiască cineva să se închine la un chip al lui Christos Isus, când el trăeşte şi în numele lui se
poate ruga la Iehova? Isus a dat urmaşilor lui o rugăciune model, după cum este amintită în Matei 6: 9-15. Este privilegiul fiecărui creştin să se adreseze lui Iehova Dumnezeu în numele lui Christos Isus fără ajutorul
preotului sau a unei alte persoane şi fără să întrebuinţeze ceva icoane sau chipuri. „Şi ori ce veţi cere în
Numele Meu, voi face, pentruca Tatăl să fie proslăvit în Fiul” (Ioan 14: 13). „Pentru ca orice veţi cere de la
Tatăl, în Numele Meu, să vă dea” (Ioan 15:16).
„The Catholic Encyclopedia” citată mai sus aseamănă întrebuinţarea unor astfel de chipuri cu onoarea
ce se dă steagului unei naţiuni. Aceasta dovedeşte că salutarea icoanei este o ceremonie religioasă, fiindcă un astfel de salut atribue mântuirea lucrului al cărui simbol este icoana. Mântuirea omenirei însă nu poate veni numai de la Iehova Dumnezeu prin Christos Isus (Faptele Apostolilor 4: 12). Contrar Bibliei, de la Ierarhia catolică pleacă o mişcare de a sili pe copiii de şcoală să salute steagul. Prin aceasta se intenţionează a-i sili să practice o formă de religie care înseamnă o călcare directă a legii lui
Dumnezeu. Chiar şi numai faptul acesta arată că aceasta este o uneltire vicleană a Diavolului de a întoarce pe creaturi de la Iehova spre a realiza provocarea lăudăroasă a lui Satan adresată lui Dumnezeu că poate să întoarcă pe oameni de la el (Iov 2: 4-6).
Chipurile n-au fost întrebuinţate nici de apostoli şi nici de primii creştini, ci ele au fost introduse pentru prima oară de organizaţiunea romano-catolică. O autoritate bine cunoscută zice: „CULTUL ICOANELOR… II. În biserica creştină. — Icoanele au fost necunoscute în închinarea primilor creştini; şi acest fapt a devenit o bază a unei învinuiri a păgânilor adusă în contra creştinilor că sunt ateişti… III. Venerarea icoanelor în biserica romano-catolică… Bellarmine zice că ‟icoanele lui Christos şi ale sfinţilor nu trebuesc venerate numai în mod simbolic, ci cu totul pozitiv. Rugăciunile să fie adresate aşa dar direct la icoane şi nu numai aşa ca şi cum ar fi adresate la aceia pe care-i reprezintă icoanele… Icoana însuşi este sfântă într‟o măsură anumită, şi anume prin asemănarea sa cu sfântul, prin sfinţirea ei şi prin întrebuinţarea ei la închinarea; din aceasta urmează că icoanele însuşi nu sunt îndreptăţite la aceeaş onoare ca Dumnezeu, CI LA ONOARE MAI PUŢINĂ‟ (De imaginibus, I. ii, c. x.)… Bonaventura a tras din aceasta o concluzie justă: ‟Întrucât venerarea ce i se dă icoanei lui Christos, i se dă lui Christos însuşi, este potrivit de a te închina la Icoana lui Christos‟ (Cultus latriae, I. iii, dist. 9, art. 1, qu. 2)… Aceleaşi argumente care sunt întrebuinţate
astăzi de Biserica romană spre a apăra cultul chipurilor, au fost lepădate de creştinii primelor trei secole când au fost întrebuinţate la apărarea cultului idolilor. Păgânii au zis:
„noi nu ne închinăm la chipuri ci la aceia pe care îi reprezintă aceste chipuri”. (Mc Clintok and Strong‟s
Cyclopedia, volumul IV, ediţia 1876).

Extras din Broșura Descoperit din 1937