Papa,urmasul lui Petru?

Ierarhia romano-catolică învaţă că Domnul nostru Christos Isus a încredinţat lui Petru locul supremaţiei
spirituale în biserica lui, şi că această supremaţie a aparţinut de atunci încoace totdeauna papilor din Roma.
Aceasta este o altă concluzie hulitoare şi greşită, care nu este sprijinită deloc de Cuvântul lui Dumnezeu, şi prin care toţi oamenii sinceri sunt induşi în eroare spre paguba lor.
Ca dovadă că eu nu prezint în chip fals învăţătura catolică, citez următoarele de la Cardinal Gibbons:
„Biserica catolică învaţă afară de aceasta că Domnul nostru a dat Sfântului Petru primul loc de onoare şi
jurisdicţiune în guvernul Bisericii sale întregi, şi că aceeaşi supremaţie spirituală a rezidat totdeauna în papii sau episcopii din Roma, ca fiind urmaşii Sfântului Petru. Prin urmare pentru a fi urmaşi adevăraţi ai lui Christos şi toţi creştinii, atât între preoţi cât şi între laici, trebue să fie în comunitate cu sfântul scaun al Romei, unde Petru guvernează în persoana urmaşului său” („Credinţa Părinţilor Noştri”, pagina 92).

Ţineţi totdeauna în minte provocarea insultătoare a Diavolului faţă de Iehova şi atunci veţi recunoaşte
cu atât mai clar motivul pentru răspândirea anumitor învăţături false. Diavolul a declarat în mod lăudăros
că el poate face pe toţi oamenii să se întoarcă de la Dumnezeu şi să-l blasteme în faţă (Iov 2: 5). Din acel timp până astăzi, Diavolul a întrebuinţat diferite mijloace ca să-şi realizeze provocarea lăudăroasă. Diavolul este un duşman viclean care se serveşte de înşelăciune şi amăgire spre aşi aduce la îndeplinire planurile rele.

Mijlocul principal întrebuinţat de Diavolul pentru aşi realiza scopul este religia şi învăţătura doctrinelor
religioase, care au o aparenţă de adevăr însă de fapt sunt înşelătoare. Doctrina supremaţiei, după cum s‟a amintit mai sus, nu este numai falsă, ci ea a înşelat pe mulţi oameni şi i-a făcut să devină în mod inconştient instrumentele Diavolului. Las‟ să examinăm acum fără prejudecată învăţătura despre „supremaţia lui Petru şi a papilor” în lumina Bibliei.
Nu există în Sfânta Scriptură nici-o dovadă biblică că Domnul i-a încredinţat lui Petru oficiul supremaţiei în biserică, şi nici că Petru a avut vreodată vreun urmaş.

Textele doveditoare citate în sprijinul acestei învăţături sunt Matei 16: 17-19, cu deosebire partea aceasta: „Pe această piatră [după alte traduceri: stâncă] voi zidi Biserica Mea”. Mai întâiu este de importanţă de a afla ce se înţelege sub această „stâncă”, şi după aceea se poate constata ce înseamnă clădirea zidită pe ea. Aşa se vede că Isus a întrebuinţat cuvântul „piatră” sau „stâncă” în mod simbolic.
Iehova Dumnezeu este numit în Biblie în mod simbolic Stâncă cea mare fiindcă el este Fiinţă eternă şi
neschimbătoare din vecinicie în vecinicie (Psalm 90: 2).
Biblia zice despre Iehova „El este Stânca; lucrările Lui sunt desăvârşite, căci toate căile Lui sînt drepte; el este un Dumnezeu credincios şi fără nedreptate, el este drept şi curat” (Deuteronomul 32: 4).

Iehova Dumnezeu este „Stînca mîntuirii” (Deuteronomul 32: 15). „Nimeni nu este sfînt ca Domnul; nu este altul afară de Tine; nu este stîncă aşa ca Dumnezeul nostru” (1 Samuel 2: 2). „Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul; de la El îmi vine ajutorul. Da. El este Stânca şi Ajutorul meu” (Psalm 62: 1, 2).
Când Dumnezeu a alungat pe om din Eden pentrucă a cedat amăgirii Diavolului, Dumnezeu şi-a dat cuvântul că va naşte o sămânţă pe care o va întrebuinţa spre a nimici pe Satan şi pe organizaţiunea lui. Mai târziu Dumnezeu a făcut lui Avraam făgăduinţa că va face să vină prin această sămânţă binecuvântarea tuturor oamenilor ascultători (Geneza 3: 15; 12: 3; 22:17, 18).
Acea Sămânţă făgăduită este Christos Messia (Galateni 3: 16-29). Christos, sămânţa, este funcţionarul principal al lui Iehova şi acela pe care Iehova îl întrebuinţează ca să răscumpere pe neamul omenesc şi să justifice numele lui.

Acea sămânţă este numită în Sfânta Scriptură de asemenea „stâncă” sau „piatră”. El este Regele uns al lui Iehova. În profeţia lui Daniel Dumnezeu anunţă dinainte că va lua din organizaţiunea sa universală (pe care o aseamănă cu un munte mare) o „piatră” sau „stâncă” şi cu ajutorul acestei pietre va nimici statuia sau chipul diavolesc, care reprezintă organizaţiunea Diavolului; mai departe
că „piatra” se va face un „munte mare” ; un simbol al împărăţiei, şi va umplea tot pământul. Acea
„piatră” sau „stâncă” este Christos Messia, acela pe care Iehova Dumnezeu îl face Rege peste toate naţiunile pământului şi despre care este scris:

„Dar în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie, care nu va fi nimicită niciodată, şi care nu va trece supt stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărîma şi va nimici toate acele împărăţii, şi ea însăş va dăinui vecinic” (Daniel 2:29-45).

Organizaţiunea principală a lui Iehova este împărăţia sa sub Christos Isus şi este numită „Sion” ; şi Christos Isus este capul şi piatra fundamentală a Sionului despre care stă scris: „De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu:

„Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră de preţ, piatră din capul unghiului, temelie puternică; cel ce crede, nu se va grăbi” (Isaia 28:16).

Această „stâncă” sau „piatră”, Christos Messia, este acela pe care reprezentanţii religiei lumeşti l-au lepădat, şi au emis învăţături contrare lui; şi de aceea este scris: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului clădirii” (Psalm 118: 22).

Iehova menţionează din nou prin profetul său pe Messia ca o „piatră” pe care-şi
zideşte clădirea: „Ascultă dar, Iosua, mare preot, tu şi tovarăşii tăi de slujbă, cari stau înaintea ta — căci aceştia sunt nişte oameni cari vor sluji ca semne. — Iată, voi aduce pe Robul Meu, ODRASLA. Căci iată piatra aceasta pe care am pus-o înaintea lui Iosua, numai spre piatra aceasta sunt îndreptaţi şapte ochi; iată, Eu Însumi voi săpa ce trebuie săpat pe ea, zice Domnul oştirilor; şi într‟o singură zi, voi înlătura nelegiuirea ţării acesteia” (Zaharia 3: 8, 9). În profeţia lui Isaia puternicul Messia este numit atât „stâncă” cât şi „piatră”: „O piatră de poticnire” şi „o stâncă de păcătuire” (Isaia 8:14). Aceasta dovedeşte că cuvintele „piatră” şi „stâncă” au acelaș înţeles şi sunt întrebuinţate în mod simbolic. Apostolul aplică în mod hotărît numirile „piatră” şi „stâncă” asupra lui Christos Isus: „După cum este scris:
‟Iată că pun în Sion o Piatră de poticnire, şi o stâncă de cădere: şi cine crede în El, nu va fi dat de ruşine (Romani 9: 33).
Ca iudeu Petru a cunoscut cuprinsul profeţiilor despre viitorul Messia, Stânca. În împlinirea făgăduinţei
lui Iehova întreg Izraelul a aşteptat atunci venirea lui Messia. Numele Messia şi Christos înseamnă acelaş lucru, şi anume unsul şi reprezentantul principal al lui Iehova.
Andrei a fost unul dintre iudeii cu frica lui Dumnezeu, şi când a văzut pe Isus s‟a exprimat în felul următor: „Noi am găsit pe Messia (care, tălmăcit însemnează Christos)” (Ioan 1: 41). Când Isus a văzut pe Petru, i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa‟, (care, tălmăcit, însemnează Petru [o piatră; după alte traduceri])” (Ioan 1: 42). Petru s‟a făcut apoi un ucenic al lui Isus.

STÂNCA IDENTIFICATĂ

Fariseii, preoţimea acelui timp, au practicat religia evreiască şi au încercat neîncetat să prindă pe Isus. Ei au
fost făţarnici şi au susţinut a reprezenta pe Dumnezeu, însă, după cum le-a zis Isus, au reprezentat pe Diavolul (Ioan 8: 44).

Isus a îndemnat pe ucenicii lui să se ferească de învăţăturile acestor preoţi religioşi.

După aceea Isus, adresându-se ucenicilor lui, a zis: ‟Cine zic oamenii că sunt Eu?‟ Ei au răspuns: ‟unul din proroci‟.
Apoi Isus le-a zis: „Dar voi, cine ziceţi că sunt?” Isus nu spusese Iudeilor că este Messia. Petru a răspuns: Tu eşti Christosul (evreeşte) Messia: unsul lui Dumnezeu, Fiul Dumnezeului celui viu” (Matei 16: 13-16).

Aşa a fost identificat Isus ca Stânca sau Piatra despre care au scris profeţii.
Isus numise mai înainte pe Petru, după cum s-a amintit mai sus, Chifa, ceeace de asemenea înseamnă o
piatră. Când Petru a dat răspunsul citat mai sus, Isus s-a adresat lui Petru şi a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră [stâncă; după alte traduceri] voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui” (Matei 16: 17, 18). Cuvintele pe care le-a întrebuinţat Isus aici arată că prin cuvântul „piatră” nu s-a referit la Petru, pe care va fi zidită biserica lui. Pentruce să
întrebuinţeze Isus cuvintele „şi eu” dacă piatra se referă la Petru? Cuvintele înseamnă fără îndoială următoarele:
‟Petru, Tatăl Meu din cer ţi-a descoperit că eu sunt Piatra sau Stânca, Christos Messia, pe care l-a anunţat Tatăl meu prin profeţii lui; şi numele tău înseamnă o piatră; pe această stâncă (pe el pe unsul lui Dumnezeu şi pe însărcinatul lui Iehova vreau să-mi clădesc biserica‟.
Având în vedere profeţiile repetate ale lui Iehova că Messia, Christos, este Piatra Fundamentală sau
Stânca împărăţiei sale, cum poate socoti cineva în mod serios că Isus a încercat să schimbe scopul anunţat a lui Iehova şi să întrebuinţeze pe Petru ca temelia bisericii sale, contrar scopului exprimat al lui Dumnezeu?

O astfel de concluzie după care un altul trebue să înlocuiască pe Regele uns al lui Iehova, nu este numai cu totul iraţională, ci şi hulitoare de Dumnezeu. Este o cursă vicleană a Diavolului de a întoarce atenţiunea oamenilor dela marele Creator asupra creaturii, şi de a întuneca astfel scopul Creatorului.
Apostolul a identificat în mod definitiv pe Christos Isus ca Stânca, a cărui tip a fost Moise, când a scris: „Şi
toţi au băut aceeaş băutură duhovnicească, pentru-că beau dintr‟o stâncă duhovnicească ce venea după ei; şi stânca era Christos” (1 Corinteni 10: 4).

Isus Christos este marele Executor şi Constructor al lui Iehova. El şi-a clădit biserica
a cărei Cap şi Piatră Fundamentală este Christos Isus (Isaia 28: 16). Lipseşte orice dovadă că biserica este zidită pe Petru, dar toate dovezile arată că biserica este zidită pe Christos Isus. Biserica este templul lui Dumnezeu şi casa spirituală, după cum stă scris în Biblie: „Voi sunteţi Templul lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3: 16; 2 Corinteni 6:16). „Piatra din capul unghiului fiind Isus Christos. În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un lăcaş al lui Dumnezeu, prin Duhul” (Efeseni 2: 20-22).
Fiecare care devine un membru al organizaţiunii templului lui Iehova, a cărei cap şi temelie este Isus,
este arătat în mod simbolic ca o „piatră”, aşa cum a numit Isus şi pe Petru. Mărturia lui Petru însuşi, scrisă prin inspiraţiune, arată în mod cu totul hotărît că Isus cu cuvântul „piatră” nu s‟a referit la Petru ca primul, piatra pe care este clădită biserica. Apostolul zice: „Şi voi, ca nişte
pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Christos. Căci este scris în Scriptură:
‟Iată că pun în Sion o piatra din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El, nu va fi dat de ruşine‟“ (1 Petru 2: 5, 6). Petru arată aici pe Isus Christos ca Piatra Fundamentală a clădirii. Acei creştini pretinşi cari au emis o teorie contrară, asemănătoare celei a Ierarhiei romano
catolică, sunt, după cuvintele Sfintei Scripturi, neascultători şi s‟au lovit de Christos Piatra, după cum zice
Petru (1 Petru 2: 7, 8).

URMAŞI

Apostolul Petru n‟a fost niciodată un papă. Petru n-a avut niciodată un urmaş. Din aceste două motive niciun om nu poate primi oficiul de papă cu aprobarea lui Dumnezeu, după cum susţine Ierarhia romano-catolică.

Învăţătura Bisericii romano-catolice cu privire la papa este explicată în literatura ei proprie ca următoarea: „Papă— Titlul de papă, întrebuinţat mai de mult într-o măsură cu mult mai mare ca astăzi, arată acum
numai pe episcopul din Roma; şi în virtutea poziţiunii sale de urmaş al Sfântului Petru este preotul

principal al întregii biserici, reprezentantul lui Christos pe pământ” („The Catholic Encyclopedia”, volumul XII).
„Succesiune apostolică. — PRETENŢIUNEA ROMEI. — Principiul care este la baza pretenţiunii Romei
este cuprins în ideia de succesiune. ‟A succede‟ înseamnă a fi urmaşul; cu deosebire moştenitorul altuia, sau a ocupa poziţie oficială imediat după aceea, aşa după cum Victoria a urmat după William al IV-lea. Aşa urmează acum papii romano-catolici în poziţiunea lor imediat după Sfântul Petru şi administrează oficiul său; ei sunt prin urmare succesorii săi.

Noi trebue să dovedim

(a) că Petru a venit la Roma şi acolo şi-a sfârşit pontificatul; (b) că episcopii
din Roma care au venit după el au ocupat poziţiunea lui oficială în biserică” („The Catholic Encyclopedia”,
volumul I).

Nu există absolut nici-o dovadă istorică că Petru a venit vreodată la Roma. Dar chiar şi dacă ar fi mers la
Roma, aceasta n-ar fi o dovadă pentru primatul său sau pentru aceea că papii sunt urmaşii lui. Scripturile care sunt citate de Ierarhia romano-catolică în sprijinul susţinerii ei se găsesc în Matei 16: 19 şi Ioan 21: 15-17. Însă niciuna din aceste scripturi nu sprijinesc deloc concluzia Ierarhiei.

Extras din Broșura Descoperit din 1937